Jurnaliştii care lucrează pentru mass-media de expresie germană din România şi Ungaria, reuniți în Asociaţia FunkForum, participă la ”Întâlnirea de vară”, care va avea loc între 1 și 5 august 2014, în Timișoara și în împrejurimi.
Primul eveniment din program este pelerinajul anual german la Maria Radna. În viaţa credincioşilor catolici, pelerinajele la sanctuarele dedicate Maicii Domnului joacă un rol important. Aşa este şi în cazul şvabilor bănăţeni. Tradiţionalul lor loc de pelerinaj este, de mai bine de 300 de ani, Mănăstirea Franciscană de pe Malul Mureşului de la Radna cu icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Episcopia romano-catolică de Timişoara a stabilit pentru aceasta data de 2 august. Pelerinajul german se organizează împreună cu Asociaţia Şvabilor Bănăţeni din München. Programul cuprinde cântece tradiţionale mariene, drumul crucii şi o liturghie arhierească oficiată de Episcopul Marin Roos din Timişoara alături de Episcopul Reinhard Hauke din Germania.
În după-amiaza de sâmbătă, 3 august, jurnaliştii revin la Timişoara unde asistă de la ora 19 în Parcul Rozelor la concertul susţinut în cadrul Zilelor Municipiului de Fanfara din Rutesheim, Germania condusă de Peter Bild originar din Gearmata. Un al doilea eveniment tradiţional la care jurnaliştii au ocazia să participe este ruga de la Sântana (Jud. Arad). Kirchweih-ul se organizează duminică, în data de 3 august. Sute de foşti locuitori veniţi din Germania participă la eveniment.
Asociaţia Sântănenilor din Germania aduce şi fanfara: Sanktannaer Blasmusik condusă de Josef Wunderlich şi Anton Kappes. Programul cuprinde înălţarea pomului împodobit, marşul perechilor în port popular dimineaţa la biserică şi după-amiaza la pom, dans, licitarea buchetelor de rozmarin, a unei pălării şi a unui batic şi seara tradiţionalul bal de Kirchweih.
Luni, 4 august, de la ora 16 Asociaţia FunkForum organizează o după-amiază literar-muzicală la Casa Adam-Müller-Guttenbrunn din Timişoara, în cadrul căreia prezintă volumul de literatură germană contemporană din România şi Ungaria. Cartea a apărut în urma a două după-amieze literare derulate pe parcursul verii trecute şi cuprinde textele prezentate de 13 autori din Transilvania, Banat şi din Ungaria. Partea muzicală a evenimentului este asigurată de Fanfara de Tineret Lambert Steiner din Sântana coordonată de Prof. Dan Miculiţ, orchestră sprijinită de Asociaţia Sântănenilor din Germania şi de Asociaţia Valores.
Lecturile şi concertul vor fi urmate de o recepţie în foyerul Casei Adam-Müller-Guttenbrunn. Intrarea este liberă, anunță directorul executiv al asociației, Adrian Ardelean.
Citiți principiile noastre de moderare aici!