Pregătirile pentru o nouă licitație sunt în grija city managerului Robert Kristof, care se ocupă de tot ce trebuie pentru ca dorințele primarului Timișoarei să fie îndeplinite. Edilul-șef susține că abia din sezonul 2018/2019 va putea fi trasă la răspundere Administrația Robu pentru felul în care se face deszăpezirea în oraș, pentru că acum încă se funcționează pe contractele încheiate de pe vremea Administrației Ciuhandu.
„Pregătim caietul de sarcini pentru deszăpezire, am discutat să avem cu totul și cu totul alt nivel de exigențe. Noi vom răspunde de cum va merge deszăpezirea de la anul, pe baza unui contract care e gândit de noi. Toate străzile vrem să fie prinse în contract. Doar 700 de străzi au fost prinse în contract și noi am mai adăugat 300, câte am putut. Ca să poată intra pe toate străzile, vom cere utilaje mici, pentru toate categoriile”, explică Nicolae Robu.
Visul primarului este ca timișorenii să vadă, pe o aplicație pe telefon, cum se mișcă utilajele, unde sunt, dacă au lama ridicată sau nu, dar și de câte ori au trecut pe o anumită stradă. Pentru asta se vor folosi mai multe culori…
„Va fi obligatoriu ca firmele să aibă sistem de monitorizare computerizată, prin GPS. Vrem să facem ca, fie de pe telefon, fie de pe calculator, să se poată urmări procesul de deszăpezire, câte utilaje sunt pe teren, dacă se mișcă sau nu, dacă au lama lăsată sau nu, vom folosi culori pentru a marca traseele, să se vadă de câte ori a trecut pe ele, când trece lama prima dată să fie o culoare, când trece lama a doua oară să fie altă culoare”, a precizat edilul-șef.
Primarul Timișoarei este foarte optimist și spune că în sezonul următor va exista o astfel de aplicație. Aceasta dacă și licitația se desfășoară conform planurilor, fără probleme.
„Eu spun că în iarna 2018/2019 vom avea așa ceva, proxima iarnă. Sper să terminăm licitația, va fi un caiet de sarcini foarte exigent. Există riscuri, dar trebuie să le asumăm și trebuie să ridicăm ștacheta. Vom lua decizii după cum vor decurge lucrurile”, a conchis Robu.
Contractele actuale expiră în luna aprilie, iar oficialii instituției de pe C.D. Loga vor să dea drumul noii licitații tot în aprilie.
În prezent, de deszăpezirea Timișoarei se ocupă Retim și Societatea de Drumuri Municipale, în baza unui contract încheiat de fosta administrație, în 2011. Cele două firme aveau la dispoziție aproape 26 de milioane de lei pentru acest serviciu, din 2011 până în 2018. Până în 2016, municipalitatea plătise 8,2 milioane de lei pentru deszăpezirea orașului.
Articole pe aceeași temă:
[related-post post_id=”2008671″]
Citiți principiile noastre de moderare aici!