Conform statisticilor actuale, o mare parte a celor aflați acum după gratii se vor întoarce în pușcărie după expirarea pedepsei. Asta deoarece „afară” foarte puţini le acordă o a doua şansă de a se reintegra în societate, cazierul pătat fiind un obstacol major. Pornind de la această premisă, conducerea Penitenciarului Timişoara i-a pus faţă în faţă pe deţinuţi cu potenţiali angajatori din zonă şi cu reprezentanţi ai autorităţilor locale.
Deţinuţii, în majoritate tineri, au arătat că aşteaptă cu speranţă ziua în care vor ieşi de după gratii şi îşi vor găsi un loc de muncă.
„Un coleg ne-a povestit că după opt zile după ce a ieşit din puşcărie şi-a găsit de lucru pe şantier şi pe angajator nu l-a interesat cazierul. Putem să arătam societăţii şi partea pozitivă a unui deţinut”, a declarat un deţinut de mai mulţi ani pentru omor calificat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!