Viceprimarul Adria Orza a afirmat că a fost pe teren împreună cu şeful Poliţiei Locale, Doru Spătaru, şi directorul Direcţiei de Mediu, Vasile Ciupa, pentru a verifica modul în care îşi fac treaba societăţile care se ocupă de deszăpezire şi a constatat că oamenii sunt pe trasee, lucrează, şi se circulă destul de bine în situaţia dată. Edilul spune că firmele lucrează la capacitate maximă.
„Noi suntem în verificări de azi dimineaţa, am parcurs toate traseele din oraş. Se circulă în condiţii de iarnă, dar totuşi se circulă destul de bine având în vedere ninsorile. Chiar şi în zonele unde traficul e cu probleme şi în timpul verii mai mult de 2, 3, 4 minute nu se stă în intersecţii. (…) Oricum, încă din seara asta (n.r. – vineri seara) şi la noapte tot ce înseamnă utilaj va lucra din plin pentru că acum ele deşi sunt în teren nu pot să intervină foarte eficient pentru că e trafic şi nu putem opri traficul, nici nu e cazul, dar oricum, la noapte se vor peria traseele de câteva ori astfel încât dimineaţă lucrurile să stea mult mai bine decât au stat până acum”, a declarat Orza.
Oraşul a fost împărţit în şase sectoare pentru deszăpezire şi combaterea poleiului. De patru sectoare răspunde prin contract societatea Retim Ecologic Service, iar de celelalte două Drumuri Municipale, în timp ce RATT şi ADP ar trebui să se ocupe de parcări şi staţiile mijloacelor de transport în comun.
Orza nu a avut nimic să le reproşeze celor care se ocupă de deszăpezire, declarându-se în general mulţumit de activitatea lor. Totuşi, viceprimarul i-a avertizat că dacă nu îşi fac treaba şi nu vor lucra la capacitate maximă nu va ezita să le aplice amenzi.
„Eu în mare sunt mulţumit de cum au intervenit. (…) Sperăm însă să nu cadă cantităţi mari de zăpadă pentru că asta va îngreuna lucrurile. Acum eu zic că lucrurile sunt ok, se circulă în condiţii de iarnă, dar nu sunt blocaje niciunde în oraş”, a adăugat edilul.
Oricum, de sâmbătă vor fi aduse întâriri, sunt reprezentanţii primăriei. Circa 150 de deţinuţi de la Penitenciarul Timişoara vor fi scoşi de la căldurică şi puşi să cureţe zăpada de pe străzi.
„Deţinuţii vor fi dispuşi în trei echipe şi vor intra în intersecţii şi le vor curăţa pe rând astfel încât eventualele probleme care pot apărea să fie eliminate şi sper ca şi şoferii să circule prudent pentru că am văzut unul care era să izbească nişte oameni pe trecerea de pietoni în zona Şagului. Vor fi 150 de deţinuţi, care vor fi dispuşi în trei echipe. Vor primi ceai, tot ce trebuie ca să nu îngheţe oamenii de frig”, a mai declarat Orza.
Cât despre şoferii supăraţi care au reclamat că nu prea s-au întâlnit cu utilajele de deszăpezire pe străzi, viceprimarul Adrian Orza spune că dacă nu s-ar fi intervenit şoselele ar fi fost impracticabile.
„Toate utilajele de care dispun societăţile cu care avem contract sunt în stradă, sunt zeci de utilaje. Pe toate străzile, pe toate traseele s-a intrat cu utilaj mare, altfel nu s-ar fi putut circula (…) La fiecare două ore, două ore şi jumătate e programat să treacă utilajul pe traseu”, a conchis edilul.
Reamintim că la dispeceratul Poliţiei Locale Timişoara, care funcţionează în regim non-stop, la numărul 0256/ 968, pot fi sesizate probleme legate de drumuri impracticabile din cauza zăpezii sau a poleiului și alte situații de acest gen.
Celelalte dispecerate la care se pot face sesizări privind situaţiile de urgenţă în caz de polei sau zăpadă sunt la: Compartimentul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă de la nivelul Primăriei Timişoara – tel. 0256/ 408.439 şi 0256/ 499.212, Poliţia Locală – tel. 0256/ 968 şi 0256/ 246.112, Retim – tel. 0256/ 499.537 şi 0256/ 293.529, Drumuri Municipale – tel. 0256/215.003, 215.004, 215.005 şi 215.006, Poliţia Rutieră – tel. 0256/ 402.703.
Timisoara sub zapada: avem cod galben de ninsoare pana duminica seara!
Citiți principiile noastre de moderare aici!