Dezbaterea publică pe marginea proiectului de hotărâre privind amplasarea de construcţii modulare în curtea şcolii cu clasele I-VIII nr. 9 de pe bulevardul Liviud Rebreanu şi închirierea acestora Liceului de Arte Plastice Timişoara ar fi trebuit să aibă loc joi. Proiectul, care prevede mutarea Liceului de Arte Plastice din imobilul din centrul oraşului pe care îl ocupă în prezent, care a fost retrocedat Fundaţiei Caritatea, a fost introdus iniţial pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local Timişoara de marţi, dar a fost retras ulterior.
Cum mutarea Liceului de Arte în containere a iscat proteste, elevii şi profesorii nefiind de acord cu această propunere, primăria a anunţat o dezbatere publică pe această temă. Conducerea şcolii s-a arătat nemulţumită de graba cu care s-a făcut totul, cerând un „termen rezonabil” pentru organizarea dezbaterii.
Joi, în ziua în care ar fi trebuit să aibă loc dezbaterea reprezentanţii municipalităţii au anunţat că, la decizia primarului, aceasta a fost amânată pentru data de luni, 6 iunie 2011, ora 15.00, la solicitarea Liceului de Arte Plastice şi a Asociaţiei Pro Democraţia.
„Facem precizarea că organizarea dezbaterii publice în data de 02.06.2011 ar fi fost perfect legală, întrucât solicitarea pentru organizarea dezbaterii a venit în data de 30.05.2011. Conform Legii 52/2003, dezbaterile publice “trebuie să se desfăşoare în cel mult zece zile de la publicarea datei şi locului unde urmează să fie organizate”. Totuşi, am hotărât amânarea dezbaterii pentru ca persoanele interesate să aibă timpul “rezonabil”, conform solicitării, pentru o bună pregătire a acesteia”, au mai arătat reprezentanţii Primăriei Timişoara.
Dezbaterea publică va avea loc deci săpătămâna viitoare, în sala de consiliu a primăriei.
Primaria Timisoara se grabeste sa ii mute pe elevii de la Liceul de Arte Plastice in containere
Citiți principiile noastre de moderare aici!