Potrivit unui comunicat al municipalității, noua etapă de dezinsecție pentru combaterea ţânţarilor şi pentru larvicidare va avea loc în perioada 19-30 septembrie 2023, dacă vor permite și condițiile meteo. Acțiunile terestre se vor desfășura între orele 21:00 și 06:00. Cele aeriene vor avea loc dimineața, de la răsărit până la orele 10:30, și după-amiaza, începând cu ora 17.00, până la apus.
„Vă rugăm să evitați, pe cât posibil, zonele de acţiune a utilajelor în timp ce acestea pulverizează soluţii de combatere a ţânţarilor şi larvelor acestora, pentru a elimina eventualele incidente neplăcute. Totodată, recomandăm apicultorilor ca, în perioada menţionată, să ia toate măsurile care se impun în vederea protejării albinelor, respectiv să scoată stupii în afara ariei de stropire”, transmit reprezentanții primăriei.
Acțiunea de dezinsecție de la finalul lui septembrie va fi doar a patra din acest an. Cea mai recentă campanie a avut loc în perioada 4 – 11 august, însă a fost doar de la sol. Celelalte două s-au desfășurat în mai, respectiv iunie. În primăvara acestui an a expirat ultimul dintre cele patru contracte subsecvente încheiate cu firma Coral Impex pentru activitățile de deratizare, dezinsecție și dezinfecție (DDD). Consilierii locali aprobaseră la finalul lunii mai documentația de atribuire pentru activitățile de DDD, însă noua licitație încă nu a fost lansată, municipalitatea invocând o așteptare după avizare din partea Agenției Naționale pentru Achiziții Publice. Până la finalizarea licitației, vor fi „efectuate periodic tratamentele necesare, în baza unui contract pe termen mai scurt”, mai precizau reprezentanții primăriei.
Obligații și pentru cetățeni
Revenind la acțiunea din septembrie, reprezentanții primăriei precizează că personalul implicat în efectuarea lucrărilor este calificat şi autorizat, în timp ce produsele folosite sunt avizate de Comisia Naţională pentru Produse Biocide din cadrul Ministerului Sănătăţii, fiind vorba Cymina Plus și Vectobac WG).
Tot aceștia mai amintesc că și asociaţiile de proprietari/locatari, proprietarii de gospodării individuale şi cetăţenii care locuiesc în imobile cu două sau mai multe apartamente au obligația, la rândul lor, să efectueze prin operatorii specializaţi lucrările de deratizare şi dezinsecţie, în termen de 5 zile de la constatarea apariţiei rozătoarelor sau insectelor.
„Vă reamintim că reprezintă contravenţie şi se sancţionează contravenţional următoarele fapte:
a) neefectuarea, înainte de începerea lucrărilor de deratizare, dezinsecţie, dezinfecţie, a lucrărilor de salubrizare şi igienizare a spaţiilor proprii de depozitare a deşeurilor menajere, a spaţiilor interioare şi exterioare din jurul clădirilor; b) neefectuarea lucrărilor de deratizare şi dezinsecţie imediat ce se constată apariţia de rozătoare (şoareci, şobolani) şi/ sau insecte (ţânţari, muşte, gândaci); c) neexecutarea lucrărilor de deratizare, dezinfecţie sau dezinsecţie, odată cu acţiunile organizate şi coordonate de Primăria Municipiului Timişoara, prin operatori în domeniu; d) neluarea măsurilor de combatere a dăunătorilor din spaţiile verzi; e) executarea unor lucrări de dezinsecţie sau aplicarea de pesticide fără autorizare precum şi a substanţelor care afectează insectele polenizatoare.
Nerespectarea obligaţiilor de mai sus se sancţionează cu amendă contravenţională cuprinsă între 500 și 1.000 de lei pentru persoanele fizice, respectiv între 1.000 și 2.500 de lei pentru persoanele juridice”, se arată în comunicatul municipalității.
Trimite articolul
XSe vede ca a venit toamna. Incepe dezinsectia…
Ii astept si in Soarelui pe Oglinzilor 4, in spate, si in Padurice. Este plin de tantari, o alta problema sunt cainii blanosi de talie mare de la Canisita ce nu sunt deparazitati corect sau constant. La mine la bloc, prin fatza este zona de tranzit, sa nu zic wc public in gradina.
-
Fa sesizare la politia locala sau primarie. Mai util decat sa te plangi pe tion.
-
Da’ las’ sa scrie si pe tion, sa afle si cei care stau in alte cartiere cat de incompetenta e administratia actuala care s-a mai laudat si cu manageri de cartier (platiti din bugetul primariei, taxe si impozite marite pen ca asa e “de dreapta modern”)
Cat despre sesizari, ti-am mai zis, usor de facut, greu sa le si rezolve cineva. La cate sunt nerezolvate sau inchise fara a fi rezolvate, e chiar o nesimtire sa mai spui cuiva sa faca sesizari.#Managerul cartierului tau ce face? In afara de a incasa salariu🤪
#🤪
-
Întreb și eu..este pentru tîntari cu doua picioare? Despre ce dezinsecție vorbiți? Ce a-ți făcut toată vara???
-
La mine in zona au stropit cu masina de cel putin 3 ori si anul asta am avut cei mai putini tantari si am spatii verzi in jur. Nu exista solutie de zero tantari.
-
ba exista – stropitul cu substante reale, nu cu praf in ochi pentru fraieri ca tine
-
si deratizare? iarasi vom fi invadati de sobolani?
Împrăștierea de produse nocive pentru a creste numărul de covizi.
organele de control ale asa-numitului stat (stat mafiot) dorm. cum vine asta ca nu faci dezinsectie toata vara dar incepi cand sunt ploi, in septembrie?
A 4-a oara??? Dar le dati ingrasamant la tantari, ca altfel nu inteleg de ce nu are nici un efect? E PLIN PESTE TOT IN ORAS! E plin si prin sate. La Utvin a trecut avionul pe deasupra si in loc sa ii omoare, mai rau i-a intaratat. In zilele urmatoare le-a mai scazut putin numarul, dar maxim vreun 30%. Apoi au revenit la normal cu dorinta de razbunare.
Oare daca se intampla asa ceva in septembrie 2019 ce era la gura usristilor? Dar oare ce tastau ei pe toate ziarele si grupurile online ?
V-ați grăbit cu dezinsecția. În decembrie-ianuarie este optim.
Campania a la Spritz, toata vara nimic si stropim cand incepe hibernarea insectelor, bataie de joc. Se matura strada la o luna acum aproape de campanie se spala la doua saptamanai iar in campanie vom vede zilnic. Nu mai puneti botul si mergeti la vot de data asta!
anul asta am vazut gandaci si in parcarea din fata blocului, sub pietre… nu poti sa nu faci dezinsectie cum a facut primaria anul asta, nu poti, te mananca tantarii si gandacii intr-un oras ca Tm.
Bravo Fritzi, mai un pic si vine iarna, o alta actiune realizata la timp. Bravo USSR!
Serios??? anul acesta nu stiu cum a fost in alte zone,dar in torontalului am fost terorizati de tantari toata vara si suntem in continuare.
Nici urma de dezinsectie la noi in zona anul acesta RUSINE FRITZ!!!
Dar primele 3 unde l-au făcut? La mine în zonă nu au fost… Drept urmare a fost asa plin de țânțari ca nu puteai sa ieși seara… Și din aer au stropit cu ceva casa le facă foame, ca 2-3 zile după aia te atacau și ziua!
bine ca vin acum, dupa ce ne-au mancat tantarii de vii toata vara si am avut si invazii de viespi. multumim, sunteti proactivi