„Cu sprijinul Poliţiei Naţionale şi al Poliţiei Locale am stabilit că este necesar să găsim care ar fi zonele de trecere pentru pietoni plasate în locuri mai puţin favorabile şi unde se întâmplă cele mai multe accidente. Vom identifica trecerile – cei de la Poliție au o statistică – şi vom verifica ca ele să fie bine luminate şi există o propunere, pe care o vom supune atenției domnului primar și, ulterior, dacă dânsul consideră, consiliului local, de vopsire a acestor zone mai periculoase, în afara liniilor albe, cu roşu, și să existe o sursă de lumină pentru perioada de noapte”, a declarat, vineri, viceprimarul Traian Stoia. Primarul Nicolae Robu spune că nu vor fi neapărat vopsite în roşu aceste zone, pentru că ar putea fi… în violet.
„Am cerut şi altora să se gândească cum ar fi să facem marcarea zonelor din vecinătatea imediată a trecerilor de pietoni, pentru a le face mai proeminente, cu violet în loc de roşu. Uzanţele sunt să se vopsească în roşu. Dar poate că n-ar fi rău să vopsim cu violet, care alături de albul trecerii de pietoni cred că ar da bine. Înainte şi după zebră. Sunt culori foarte frumoase, e o combinaţie de culori foarte frumoasă, alb-violet, şi sigur că sunt culori care ne sunt, nouă timişorenilor, la suflet. Şi combinaţia albastru cu galben este una foarte frumoasă, şi care şi ea este la sufletul multor timişoreni, dar nu e potrivită pentru aşa ceva…”, a explicat Robu.
Totodată, Stoia a anunţat că se vor lua măsuri pentru a se asigura vizibilitatea indicatoarelor rutiere, având în vedere că unele semne de circulaţie nu se mai văd din cauza crengilor arborilor care au crescut în voie. Edilul spune că se vor face tăierile necesare pentru ca şoferii să nu mai întâmpine astfel de probleme în trafic.
Citiți principiile noastre de moderare aici!