Semestrul întâi al anului şcolar 2013-2014 a început în 16 septembrie şi se va încheia în 31 ianuarie. De atunci va fi o scurtă vacanţă, din 1 până în 9 februarie. Cursurile semestrului al doilea vor începe în 10 februarie şi se vor încheia în 20 iunie. În această perioadă, elevii vor avea vacanţă de primăvară, care va începe în 12 aprilie şi se va încheia în 22 aprilie, după a treia zi de Paşti.
În semestrul al doilea, în primăvară, vor fi organizate simulările la bacalaureat, pentru prima dată fiind organizate şi pentru elevii din clasa a XI-a, dar şi simulările de la sfârşitul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a. Săptămâna 7 – 11 aprilie este dedicată activităţilor extracurriculare şi extraşcolare, în cadrul programului “Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!”, care va avea un orar specific.
Tezele din semestrul al doilea al anului şcolar 2013 – 2014 vor fi susţinute, de regulă, până în 23 mai. Elevii vor intra în vacanţa de vară în 21 iunie, anul şcolar 2014-2015 urmând să înceapă în 14 septembrie.
Anul şcolar 2013-2014 are 36 de săptămâni de cursuri, însumând 176 de zile lucrătoare.
Cursurile pentru elevii care termină liceul în 2014 se încheie în 30 mai. Cursurile pentru elevii din clasa a VIII-a se încheie în 13 iunie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!