Incidentul s-a petrecut la puţin timp după miezul nopţii, tânărul de 21 de ani, P. Florin, fiind prins de o patrulă a Poliţiei Locale Timişoara.
„Cel în cauză a fost legitimat, stabilindu-se că se numește P. Florin, are 21 de ani și are domiciliul în localitatea Mătăsari, județul Gorj. Acesta a declarat că a băut mai multe beri cu un prieten și ”din prostie” a aruncat ghiveciul peste balustradă. Pentru fapta sa tânărul a fost sancționat cu 2000 lei pentru distrugerea materialului dendrofloricol, conform HCL 371/2007 modificată”, au transmis reprezentanţii Poliţiei Locale Timişoara.
Interesant este că înainte de a ajunge pe Podul Michelangelo, tânărul mai fusese amendat de poliţiştii locali, care l-au prins în timp ce urina în parcul de pe strada Traian Grozăvescu.
El este acum cercetat şi de poliţiştii de la Secţia 1 pentru distrugere.
Citiți principiile noastre de moderare aici!