Școala Eurotraining este o organizație non-guvernamentală, înființată în anul 2006, scopul fiind creşterea gradului de pregătire profesională a cetăţenilor şi a gradului de ocupare a forţei de muncă. Activitățile fundației vizează generarea de programe de formare prin identificarea permanentă a nevoilor de pe piaţă, dezvoltând programe de studii şi de instruire, atât pentru firme cât şi pentru persoane fizice.
Centrul de formare profesională Eurotraining este autorizat de către Ministerul Muncii şi de către Ministerul Educaţiei Naţionale, pentru un portofoliu de peste 30 de cursuri de formare profesională, iar diplomele obținute sunt acreditate ANC (Autoritatea Națională de Calificări), fiind valabile în toate ţările membre Uniunii Europene.
“Pentru luna noiembrie, ne-am gândit să depășim tiparul standard de Black Friday și propunem un Black Month” , spune Stelian Cirt, președintele fundației. “ Concret, acest lucru presupune o lună întreagă de reduceri pentru o serie de cursuri de calificare profesională. De exemplu, în prima săptămână a lunii noiembrie, cursul de electrician intră în campania promoțională a școlii, având 200 lei reducere pentru fiecare persoană înscrisă. Continuăm, ulterior, oferta pentru programul de calificare profesională – bucătar– , a treia săptămână a lunii propune cursul de calificare în meseria de instalator – instalații tehnico-sanitare și de gaze, iar în ultima săptămână, înscrierile promoționale continuă pentru cursul de sudor”, după cum ne-a relatat Stelian Cirț.
Mai multe informații legate de toate cursurile organizate de Școala Eurotraining sunt disponibile pe www.scoalaeurotraining.ro, iar campaniile promoționale sunt, mereu, actualizate pe pagina lor de Facebook/ScoalaEurotraining. De asemenea, îi puteți găsi în biroul lor situat centrul Timișoarei: Piața Iancu Huniade, nr.3, et.3 și la tel.: 0726 220 357.
Reprezentanții scolii ne transmit ca organizează, deseori, campanii promoționale pentru diferite cursuri de calificare sau specializare, obiectivul final fiind: forță de muncă calificată și competențe profesionale corelate cu tehnologiile actuale.
(352)
Citiți principiile noastre de moderare aici!