Cele 103 Autobasculante Ford 3542D, recepționate marți, vor fi intra în dotarea Direcțiilor Regionale de Drumuri și Poduri din București, Constanța, Craiova, Brașov, Iași, Timișoara și Cluj și vor întări capacitatea acestora de a desfășura în regie proprie inclusiv acțiuni de deszăpezire pe autostrăzile și drumurile naționale din România. Pentru DRDP Timișoara vor fi repartizate 20 de autobasculante.
Noile autobasculante care au o configurație a tracțiunii tip 6X4, sunt dotate cu lamă pentru îndepărtarea zăpezii și răspânditor pentru materiale antiderapante și vor fi folosite inclusiv pentru alte activități specifice CNAIR, ca de exemplu transportul agregatelor destinate stațiilor de asfalt și al asfaltului produs de acestea.
Valoarea contractului pentru cele 103 utilaje este de aproximativ 9,8 milioane de euro, fără TVA, și include un pachet de servicii asociat care urmează să se deruleze pe parcursul următorilor 2 ani. Achiziția acestor noi vehicule se înscrie în planul de retehnologizare a CNAIR, demarat în anul 2014, care prevede redotarea companiei cu o nouă gamă de mașini și utilaje specifice lucrărilor de reparații și de întreținere a drumurilor. Planul pus în aplicare prin Direcția Mecanizare presupune achiziționarea anuală și etapizată a mai mult de 1000 de mașini și utilaje, până la această dată fiind achiziționate peste 850 de utilaje.
Autobasculantele Ford Trucks 3542D, 6×4, sunt dotate cu noul motor Euro 6 Ecotorq, care datorită sistemului de recirculare a gazelor de evacuare, a turbocompresorului cu geometrie variabilă, a sistemului de injecție directă și a unității de control electronic inteligent, reduce nivelului de noxe și implicit poluarea. Sistemul de frânare este unul performant, cu două circuite independente, conform normelor EEC, asistență EBD+ABS+ASR+ATC și frână de staționare pe axele spate, ceea ce asigură controlul asupra oricărei manevre efectuate în orice regim de încărcătură și în toate condițiile de teren.
video: CNAIR
Citiți principiile noastre de moderare aici!