Vă reamintim că primarul Nicolae Robu susținea că a reușit să oprească o extindere a fabricii Continental Anvelope și declara că atât timp cât va conduce Timișoara nu va permite creșterea poluării în zonă. Cei de la Continental au reacționat și au susținut că acea hală pentru care Robu nu dorește emiterea autorizației de construcție reprezintă, de fapt, un upgrade al procesului de producție, dar care nu va crește nici volumul de aproximativ 54.000 de anvelope pe zi, nici nu va avea impact asupra mediului.
În replică, Robu a publicat o primă pagină din memoriul pentru emiterea autorizației de construcție și susține că acea hală va conține o instalație de șpreiere, care, în opinia sa, va avea un evident impact asupra mediului.
Directorul Continental Anvelope, Sorin Samonid, a susținut, marți, o conferință de presă în care a explicat că, de fapt, acea hală de 60 mp are aviz de la Agenția de Mediu, experții acestei instituții afirmând că nu va avea niciun impact asupra mediului.
„Noi avem un program de investiții din anul 2018 până în anul 2019 axat pe trei direcții – legat de economie, industria 4.0 și reducerea mirosului. Investiția <<faimoasă>> de care se vorbește este o hală micuță în care se va introduce un proces de debitare la rece, cât și activități de gestionare a serii componentelor. Este o premieră, pentru că hala va fi cu acoperiș verde și din punct de vedere al mediului, avem aviz de la Agenția de Mediu cum că nu are niciun impact asupra mediului”, a explicat Samonid.
Întrebat de reporterul tion.ro dacă li s-a cerut sponsorizarea echipei ACS Poli Timișoara, Samonid a răspuns că firma pe care o conduce a avut „o colaborare punctuală” la finele anului trecut, o sponsorizare de 10.000 de euro, însă după aceea nu a mai contribuit cu bani.
„Am avut solicitări, dar de la reprezentanții clubului cu care am avut discuții anul trecut și am avut o mică colaborare. Am avut acea colaborare punctuală și după aceea nu am mai avut colaborări”, a mai spus Samonid.
Directorul Continental Anvelope a ținut să clarifice și acuzațiile lui Robu, care spunea că firma s-a oferit să sprijine proiectul Timișoara Capitală Culturală în urma acestui scandal. Samonid a explicat că firma Continental Anvelope a sprijinit evenimentul Cirkus Cirkor, care a avut loc anul trecut și și-a oferit de la începutul anului sprijinul și pentru alte proiecte ale asociației.
„Noi am avut deja contacte și mici colaborări începând de anul trecut cu asociația și ne uităm pe viitor, în opinia mea, ca orice alt timișorean mândru de acest eveniment, să colaborăm cu asociația, cât și cu primăria pentru un succes deosebit al evenimentului”, a mai spus Samonid.
Întrebat ce va face Continental Anvelope dacă nu va primi aviz pentru această hală, Samonid a răspuns: „Noi mergem în continuare cu pașii legali pentru orice aviz. Vom face orice pași legali pentru a primi avizul necesar”.
Vă mai reamintim că Nicolae Robu a mai fost deosebit de acid la adresa Continental Anvelope în campania electorală din 2012. După ce a ajuns primar, Robu a inaugurat cu mare fast prima stradă pietonală din centrul Timișoarei, strada Mărășești, care a fost adoptată de Continental, firmă care a oferit atunci mobilierul stradal.
Robu cere acte suplimentare
După conferința de presă susținută de Samonid, primarul Nicolae Robu a afirmat că a cerut un studiu de impact de mediu privind această hală, chiar dacă firma are aviz de la Agenția de Mediu.
„Evident că nu va primi, dacă scrie că la etajul 1 va fi o instalație de șpreiere, se lucrează cu astfel de substanțe. Nu este suficient de la Mediu, le-am trimis un răspuns scris, le cerem un studiu de impact. Cred că ieri (luni – n.r.) l-am trimis”, a precizat Robu.
În ceea ce privește emiterea certificatului de urbanism, Robu spune că acesta a fost dat pentru că zona permite regimul de înălțime cerut de cei de la Continental, însă spune că reprezentanții firmei au „tupeu” când afirmă că noua hală nu va avea niciun impact asupra mediului.
„Zona permite regimul respectiv de înălțime, am emis certificat de urbanism. Când au cerut autorizația de construcție, acolo am cerut să se detalieze. Scrie clar: la etajul 1 se va monta o instalație de „șpreiere”. Șpreierea se face, după câte știu eu, cu substanță chimică. Ce tupeu să ai după ce ceri autorizație de construcție să vii să spui că sunt lucrări de continuare a reducerii poluării? Ăștia nu înțeleg nimic din spiritul Timișoarei. Apropo de spiritul Timișoarei, eu sunt impregnat până în ultima celulă cu spiritul Timișoarei. Păi vin a doua zi la mine și îmi spun cum pot să susțină proiectul Timișoara Capitală Culturală Europeană. Păi acum vin și mă întreabă cum pot să susțină?”, a mai spus Robu.
Articole pe aceeași temă
Robu sustine ca are dovada ca firma Continental Anvelope vrea sa se extinda. Raspunsul companiei
Citiți principiile noastre de moderare aici!