Potrivit reprezentanților DRDP Timișoara, pe mai multe sectoare din zonele localităților Utvin și Moșnița Nouă care, împreună, însumează doi kilometri, s-a așternut în această săptămână stratul de bază de mixtură asfaltică.
„La 15 din cele 44 de podețe aflate de-a lungul șoselei de ocolire s-au montat prefabricatele, restul podețelor fiind în diferite stadii de execuție. În cursul acestei săptămâni s-au mai realizat demolări ale unor foste hale din zona Utvin, umpluturi cu pământ, foraje la pile, stabilizări cu balast, diferite drenaje. La pasajul de la km 5+366, intersecția cu DN 59 Timișoara – Șag, se lucrează la cofrarea culeei 1 și, pe lângă drumul național, antreprenorul a realizat o bandă pentru a devia circulația și a executat săpăturile pentru pilele viitorului pasaj”, au mai transmis reprezentanții DRDP Timișoara.
Directorul DRDP Timișoara este încrezător că stadiul de realizare al centurii de sud va depăși 20 la sută, până la finele anului.
”Până la finalul anului, stadiul de realizare al centurii va depăși 20%”, a precizat directorul regional DRDP Timișoara, Horațiu Simion.
Trimite articolul
XAsta înseamnă că în minim 5 ani va fi gata?
-
Cam asa se pare
Parca centura de nord avem! Gluma aia de pe Grigore Alexandrescu, unde trebuia sa fie patru benzi, dar nu s-a mai realizat ,deoarece au ridicat mafiotii blocuri , aproape pe carosabil,cu ajutorul spagarilor din PMT, e prea mult sa fie numita centura!
Pai mai duceti inca un om pe santier, sa fie doi care lucreaza, poate facem 80% anul asta.
Zici ca meseriasii lui este prajit construiesc o autostrada prin munti! In realitate este un rahat de centura cu …1,5 benzi pe sens, prin lanul de porumb in profil de campie. Niste tembeli sau mafioti au decis sa faca doar o banda/sens pentru ca apoi sa mai sifoneze banii pe studii de fezabilitate, proiecte, licitatii si santiere fara numar pentru largire la 2 benzi/sens. La fel ca si modernizarea cotețului numit ponpos aeroportul international sat Giarmata unde se construieste terminalul de sosiri, cel de plecari (probabil) in urmatorul cincinal
-
Așa e. E ridicol cu câtă lipsă de imaginație și planificare pentru viitor am avut de-a face. Totul în Timișoara ultimilor opt ani s-a făcut după ureche. Nu tu plan, nu tu viziune…sperăm să avem mai mult noroc cu noua administrație și noul City Manager (când o fi desemnat).