Contactat de reporterii www.tion.ro, Dan Leopold Ciobotaru a confirmat că a decis să demisioneze din funcţia de director al Muzeului Banatul.
„Am luat această decizie din motive personale şi de sănătate. Nu plănuisem deloc să stau atâţia ani. E o chestiune care îţi ocupă foarte mult timp”, a spus Ciobotaru.
El a precizat că nu s-a gândit ce va face în continuare în carieră şi că, cel mai probabil, va lua o binemeritată pauză.
Dan Leopold Ciobotaru are 45 de ani şi este doctorand în arheologie preistorică. În perioada 1996-2002 a fost muzeograf-arheolog la Muzeul Banatul. Apoi, timp de patru ani a fost consilier pe probleme de patrimoniu arheologic şi patrimoniu cultural mobil la Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional a judeţului Timiş. Din 2006 şi până în prezent, a fost director al Muzeului Banatul din Timişoara.
Reprezentanţii Consiliului Judeţean Timiş susţin că au luat act de demisia lui Dan Leopold Ciobotaru şi că vor organiza un concurs pentru ocuparea funcţiei de director al Muzeului Banatul din Timişoara.
„Dl. Ciobotaru şi-a anunţat, printr-o adresă, intenţia de a renunţa la poziţia de manager al Muzeului Banatul începând cu data de 1 mai. Consiliul Judeţean va organiza un concurs, cel mai probabil în luna iunie. Criteriile vor fi anunţate prealabil. În perioada dintre 1 mai şi anunţarea rezultatelor concursului, conducerea Muzeului Banatul va fi asigurată de un manager interimar”, a declarat purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean Timiş, Jana Lavrits.
Citiți principiile noastre de moderare aici!