Miercuri a fost rândul diriginţilor din Timiş să fie informaţi asupra strategiei ample de restructurare şi modernizare a CN Poşta Română, strategie ce impune o rearondare a unor oficii, a personalului, schimbări de funcţii, toate cu scopul optimizării şi a creşterii rentabilităţii structurii poştale regionale şi naţionale. „Nu s-a mai făcut reformă de cel puţin 50 de ani! Am mai spus-o: noi lucrăm cu instrucţiuni din anii 70. Modernizarea la care fac referire presupune multe lucruri, însă, în primul rând, presupune o înnoire a normelor cu care lucrăm. Întâlnirile pe care le-am gândit nu sunt, neapărat, şedinţe, cât discuţii, cu propuneri şi analize, cu solicitări şi întrebări, dinspre cele care reprezintă Poşta în teritoriu”, a declarat directorul Nelu Balaş.
În total, la discuţii au participat peste 70 de diriginţi de oficii poştale din Timiş. Şefii de poştă din teritoriu au primit chestionare în care au completat propuneri de îmbunătăţire a serviciilor Poştei. De asemenea, reprezentanţii instituţiei au prezentat problemele frecvente ridicate de clienţi. Toate aceste chestionare vor fi centralizate.Tot miercuri, Nelu Balaş a fost prezent la întâlnirea cu diriginţii din judeţul Arad, iar joi se va deplasa la Reşiţa şi Deva.
M. Hoster
Citiți principiile noastre de moderare aici!