Emily Freeman Brown va dirija orchestra Filarmonicii Banatul, care va începe recitalul cu „Dialoguri pentru vioară, violoncel, pian şi orchestră” de Robert Ward, o lucrare în primă audiţie în România. Cei trei solişti ai concertului vor fi violonistul Gabriel Popa, violoncelista Alexandra Guţu şi pianistul Sorin Dogariu. Spectacolul va continua cu “Concertul pentru două piane şi orchestră, în re minor” de Francis Poulenc, ce va fi interpretat de pianiştii Manuela-Iana Mihăilescu şi Dragoş Mihăilescu. Pe final, spectatorii se vor putea delecta cu Simfonia a IX-a în mi minor, opus 95, „Din lumea nouă”, de Antonin Dvořák. Spectacolul de la Sala Capitol va avea loc joi, 5 noiembrie, de la ora 19.
Dirijoarea Emily Freeman Brown, în premieră pe scena Filarmonicii Banatul
Este prima femeie dirijor care a obţinut doctoratul în dirijat la Eastman School of Music, în Statele Unite, a câştigat o mulţime de premii la concursuri de dirijat şi a condus spre succes artistic numeroase orchestre. Emily Freeman Brown vine în premieră pe scena Sălii Capitol din Timişoara, pentru un concert simfonic extraordinar.
Citiți principiile noastre de moderare aici!