Dirijorul născut la Timișoara a fost premiat cu Grammy în acest an, pentru cea mai bună interpretare instrumentală solo, pentru albumul numit „Wynton Marsalis: Violin Concerto”. A colaborat cu violonista scoțiană Nicola Benedetti și Orchestra Simfonică din Philadelphia.
El va fi recompensat și de Primăria Timișoara, cu titlul de Cetățean de onoare al orașului, a anunțat, marți, primarul Nicolae Robu.
„Avem concitadini de valoare. Vom hotărî, în consiliul local, ca marele muzician Cristian Măcelaru, recent câștigător al Premiului Grammy, performanță greu de egalat, să primească titlul de cetățean de onoare al Timișoarei. Este în pregătire proiectul de hotărâre de consiliu local”, a transmis edilul-șef.
Măcelaru este dirijor șef al Orchestrei Radiodifuziunii WDR din Koln – Germania și urmează să fie numit director muzical al Orchestrei Naționale a Franței. El este al doilea dirijor român care câștigă un astfel de premiu, după performanța lui Christian Badea din 1985.
Premiile Grammy s-au acordat într-o gală specială, la sfârșitul lunii ianuarie, în Los Angeles.
Articole pe aceeași temă:
Dirijorul român Cristian Măcelaru, născut în Timișoara, a câștigat un premiu Grammy
Trimite articolul
XFelicitari. Toata familia Macelaru este talentata. I-am vazut si pe pe youtube.