Biroul de presă din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) a transmis un comunicat de presă pentru a răspunde la cele afirmate zilele trecute de viceprimarul Timişoarei Sorin Grindeanu.
„MDRT nu a blocat niciun proiect cu finanţare europeană, depus de vreo autoritate publică locală, deci nici vreun proiect depus, pe POR, de administraţiile publice locale din judeţul Timiş. Până în prezent, la Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional (AM POR) din cadrul MDRT, au ajuns trei proiecte, depuse de Primăria Timişoara, şi care, anterior, au fost evaluate de Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest”, se arată în comunicatul ministerului.
Mai mult, reprezentanţii ministerului afirmă că două din cele trei proiecte au fost semnate de Elena Udrea la ultima ei vizită la Timişoara, iar al treilea se află în analiză. În ceea ce priveşte restul proiectelor depuse spre aprobare, ministerul susţine că acestea se află la ADR Vest, instituţie care nu este în subordinea MDRT.
În plus, reprezentanţii MDRT susţin că evaluarea proiectelor nu durează aşa de mult cum susţine viceprimarul Sorin Grindeanu, dând ca exemplu faptul că Primăria Timişoara a depus primul proiect pe data de 4 august 2010, iar acesta a fost aprobat în data de 7 mai 2011, deci la nouă luni.
„Evaluarea tuturor proiectelor cu finanţare europeană, fie că se face la ADR sau la AM POR, trebuie să respecte toate procedurilor stabilite de Uniunea Europeană; această evaluare, însă, nu durează atât de mult timp cum susţine viceprimarul din Timişoara; de exemplu, Primăria Timișoara a depus primul proiect în data de 4 august 2010, la peste trei luni de la momentul deschiderii sesiunii de depuneri, iar acesta a fost deja aprobat şi semnat de ministrul dezvoltării regionale și turismului, cum am precizat anterior, în data de 7 mai 2011”, se mai arată în comunicatul de presă.
Nouă luni pentru un proiect
Acest lucru a fost sesizat şi de viceprimarul Sorin Grindeanu, care îi dă o replică tăioasă Elenei Udrea.
„În chiar textul scrisorii, care vrea să arate că ministerul pe care îl conduce nu întârzie proiectele cu finanţări europene, dă un exemplu uluitor despre “operativitatea” sa: un proiect a fost depus de primărie în august 2010 şi a fost semnat de ministru în mai 2011, după nouă luni de la depunere. De asemenea, afirmă că Timişoara are trei proiecte, deşi chiar pe site-ul propriului ei minister scrie că polul de creştere Timişoara, singurul din regiune, a depus nouă proiecte. Mai precizăm şi că proiectele municipiului nostru au primit punctaje maxime”, a precizat Grindeanu.
El spune că până şi cele două contracte semnate în 7 mai de ministrul Elena Udrea suferă în continuare întârzieri deoarece vor fi înmânate Primăriei Timişoara abia pe data de 30 mai, ceea ce înseamnă că ambele proiecte vor fi decalate cu aproape o lună.
Citiți principiile noastre de moderare aici!