Prin proiectul de hotărâre s-a propus suplimentarea cu suma de 50.000 lei pentru CS Dumbrăviţa, echipa urmând să ajungă la o finanţare totală în acest an de 102.000 lei, suplimentare cu 145.000 lei pentru CSM Lugoj, echipa urmând să ajungă la suma de 745.000 lei alocaţi în total, în acest an, suplimentare pentru CSM Timişoara cu 40.000 lei, 250.000 alocaţi în total şi pentru Haltere Club Timişoara – 10.000 lei, suma totală urmând să ajungă la 35.000 lei.
Nu s-a ajuns la această suplimentare, pentru că proiectul a căzut la vot.
„De ce este o aşa mare discrepanţă în alocarea banilor între CSM Lugoj şi CSM Timişoara? De la 145.000 la 40.000 este o cale destul de lungă. Propun ca pentru CSM Lugoj să dăm 110.000 lei şi pentru CSM Timişaora – 70.000”, a spus consilierul judeţean PNL Marian Constantin Vasile.
Propunerea acestuia a căzut, ca de altfel întregul proiect de hotărâre. Vicepreşedintele CJ Timiş Călin Dobra (PSD) i-a răspuns lui Marian Constantin Vasile că din punctul de vedere al rezultatelor sportive, CSM Lugoj a obţinut titlul de campion naţional al României la lupte libere şi lupte greco-romane. Şi CSM Timişoara este campioană naţională la lupte libere – feminin.
Problema a fost şi faptul că unii dintre consilierii judeţeni fac parte din structurile de conducere ale acestor cluburi şi s-au abţinut de la vot.
„Sunt o parte dintre colegi care fac parte din conducerea acestor structuri sportive. Este un lucru nefiresc şi ar trebui totuşi să vedem ce înseamnă acest lucru. Nu au putut să voteze 3-4 colegi care s-au considerat în conflict, în ideea de a vota pentru banii respectivi. Propunerea a venit de la opoziţie numai de dragul de a schimba sumele de bani de la Lugoj, care au performanţe deosebite, care au ieşit campioni, echipă care este în liga naţională feminină. Au picat toate. Eu sper ca până la şedinţa viitoare să ajungă la considerente mai bune, lucruri mai serioase, să trecem dincolo de partea politică”, a spus, la rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Titu Bojin (PSD).
„Trebuie să reiasă clar faptul că noi susţinem sportul, dar vrem să existe nişte criterii, iar criteriile acestea nu sunt transparente în momentul de faţă. Nu ştim de ce dăm mai mulţi sau mai puţini bani pentru anumite cluburi. Am solicitat în plen o situaţie a performanţelor, pe care nu am primit-o decât verbal. CSM Timişoara are un sfert din finanţarea CSM Lugoj. Performanţa vine şi dacă pompezi bani şi resurse. Susţinem sportul, dar şi ideea existenţei unor criterii clare de repartizare a banilor publici pentru sport. Este un municipiu care este de şapte ori mai mare decât celălalt”, a precizat liderul grupului de consilieri PNL din CJ Timiş, Marian Constantin Vasile.
De asemenea, doi dintre beneficiarii finanţării nerambursabile nu mai îndeplinesc condiţiile pentru a primi fonduri din partea CJT, din cauza retrogradării. Astfel, C.S.Timba, care a avut alocată suma de 330.000 lei a cheltuit pe semestrul I 165.000 lei, a retrogradat, diferenţa de 165.000 mii lei fiind „economie la bugetul CJT” – după cum scrie în raportul proiectului de hotărâre.
De asemenea, Club Sportiv de Fotbal Fete CFR 1933 a avut alocată suma de 20.000 lei, a cheltuit 3.000 lei pe semenstrul I şi a retrogradat, din suma iniţială rămasă (17.000 lei ) s-a redistribuit suma de 7.000 lei clubului CS Dumbrăviţa, rămânând în momentul de faţă 10.000 lei economie la bugetul CJT.
Articole pe aceeași temă:
Consilierii locali, convocati de urgenta pentru a gasi solutia finantarii cluburilor sportive
Contre in CL Timisoara pe tema finantarii cluburilor sportive. Prima victima – BC Timisoara
Citiți principiile noastre de moderare aici!