Oamenii legii i-au surprins pe tineri cu sprayurile în mână, în noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 1, în zona pietonală a orașului. Cei patru au vârste cuprinse între 18 și 20 de ani și sunt toți din Timișoara. Au pus ochii pe o clădire de la intersecția străzilor E. Ungureanu cu Eugeniu de Savoya, dar n-au reușit să-și ducă „operele de artă” la sfârșit.
„Poliția locală atrage din nou atenția asupra faptului că scrierea sau desenarea, fără drept, pe pereții clădirilor, pe garduri sau pe obiecte de folosință comună aflate în locuri publice este interzisă și se sancționează cu amendă cuprinsă între 100 și 500 de lei”, transmit polițiștii locali.
La începutul lunii, un alt tânăr a fost prins desenând graffiti pe un transformator din zona centrală a orașului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!