Organizatorii, Comisia de Automobilism şi Karting şi ACR Timiş propun concurenţilor un nou circuit stradal, acesta va fi pus la punct în centrul Buziaşului, în parcările hotelurilor Timiş şi Parc şi va avea lungimea de un kilometru. La Buzias Grand Prix 2010 sunt aşteptaţi 40 de concurenţi, inclusiv cei care duminică au preferat raliul Argeşului în locul Cupei Euro. Sunt programate două manşe, urmând să se ia în considerare timpii cei mai buni. Startul competiţiei este programat pentru ora 10. Tot în aceeiaşi locaţie urmează să se desfăşoare şi cea de a treia etapă a Campionatului Judeţean de Karting
Doar o saptamana pana la Raliul Buziasului
Timp scurt până la următoarea întâlnire automobilistică. La numai o săptămână de la Cupa Euro, duminică 16 mai este programată o nouă etapă în cadrul Campionatului Judeţean de Automobilism.
Citiți principiile noastre de moderare aici!