Călin Dobra a vizitat Liceul Teoretic „IRIS” din Timișoara, școală ce se adresează în principal copiilor cu deficiențe de vedere și nevăzătorilor. Aici a fost alocată suma de 3 milioane lei, bani din care, printre altele, va fi reabilitată și cantina școlii. Aici, printr-un proiect pe fonduri europene de aproape 8 milioane de lei, se vor efectua lucrări de reabilitare termică, va fi realizat un acoperiș nou, se vor monta rampe pentru persoane cu dizabilități. Dobra a fost și la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Paul „Popescu Neveanu”, unde Consiliul Județean investește peste 3.000.000 lei în reparații capitale la corpul de clădire nr. 3 și în achiziționarea unui lift pentru persoane cu dizabilități.
„De la birou, nu rezolvi niciodată ce poți rezolva pe teren, la fața locului. Am vizitat astăzi două școli, unde avem în derulare investiții majore. Cu mici sincope, acestea sunt în termen. La «Neveanu», lucrările au o mică întârziere, dar se lucrează intens și se va recupera o parte din timp. Lucrarea este un majoră, cu reparații capitale, dar va fi gata într-o lună, după cum am vorbit cu constructorul. Acolo unde se va lucra și în septembrie, se vor lua măsuri ca activitatea școlară să nu fie afectată. Pregătirile pentru noul an sunt în curs, nu există probleme majore. Am crescut în acest an sumele alocate investițiilor. Am reușit chiar atragerea de fonduri europene. Nu vrem nicicum să facem rabat la calitate atunci când e vorba de copii, de educația lor”, a spus președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra.
Consiliul Județean Timiș a alocat în bugetul din acest an peste 19.000.000 lei pentru funcționarea și dezvoltarea celor șapte școli pe care le finanțează, 8 milioane fiind numai pentru investiții.
Sub finanțarea Consiliului Județean Timiș se află Centrele Școlare pentru Educație Incluzivă „Paul Popescu Neveau”, „Constantin Pufan” și „Dumitru Ciumăgeanu” – din Timișoara, „Constantin Păunescu” din Recaș și „Alexandru Roșca” din Lugoj. De asemenea, CJ Timiș finanțează și liceele teoretice IRIS și „Gheorghe Atanasiu” din urbea de pe Bega.
Citiți principiile noastre de moderare aici!