Prefectul de Timiş, Mircea Băcală, a declarat că, odată cu publicarea deciziilor Guvernului în Monitorul Oficial, cei doi subprefecţi propuşi de PSD au fost suspendaţi de drept din funcţie.
„Se revine la o stare de normalitate”, a spus Băcală, el reamintind faptul că, pentru o scurtă perioadă, judeţul Timiş a fost singurul judeţ din ţară care a avut trei subprefecţi, deoarece, pe lângă cei doi, această funcţie mai era ocupată şi de Zoltan Marossy.
El a explicat că cei doi au fost suspendaţi după ce Guvernul a constatat că valabilitatea deciziilor de numire a acestora pe funcţie a expirat. Astfel, potrivit prefectului judeţului Timiş, în acest moment există un singur subprefect, Zoltan Marossy, dar în perioada următoare va reveni în funcţie Codruţa Anca Botez.
Citiți principiile noastre de moderare aici!