Paturile Spitalului de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara erau pline de pacienți cu rujeolă, în vârful epidemiei. La un moment-dat, acum câteva luni, secția de pediatrie era arhiplină și copiii (40 internați în același timp) au fost mutați pe altă secție pentru a avea loc în unitatea sanitară. În aceste zile, la spitalul de la Pădurea Verde nu mai este internat niciun pacient cu rujeolă.
„Nu mai sunt internate cazuri cu rujeolă. Mai apar cazuri spontane, unu, două cazuri, din când în când. La noi, în județul Timiș, epidemia de rujeolă s-a încheiat”, a spus doctorul Virgil Musta, medic primar boli infecțioase, purtător de cuvânt al Spitalului de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara.
Epidemia s-a epuizat prin vaccinare, iar cei care au avut imunitate slabă s-au îmbolnăvit deja.
La nivelul județului Timiș se desfășoară o campanie de vaccinare împotriva rujeolei, în special în localitățile cu o pondere mai mare a comunității de romi, acolo unde imunizarea este aproape inexistentă.
Conform Centrului Național de Supraveghere și Control a Bolilor Transmisibile, în Timiș au fost înregistrate, de la începutul epidemiei (mijlocul anului 2016), 1.215 cazuri confirmate de rujeolă și opt decese…
Citiți principiile noastre de moderare aici!