Acesta a afirmat că, în cadrul programului “Case pentru specialişti”, Guvernul intenţionează să construiască 25.000 de locuinţe în în 2.500 de sate şi comune din România. În schimb, primarii vor trebui să identifice, până pe 31 martie, parcele de peste 500 de metri pătraţi pe care se vor putea ridica aceste case şi să dea Hotărâri de Consiliu Local în acest sens. De centralizarea datelor, în judeţul Timiş, se va ocupa prefectul Mircea Băcală, care le va transmite mai departe către Guvern.
Premierul Emil Boc i-a mai informat pe prefecţi că viitoarele case vor avea două sau trei camere, dar în ele vor putea locui doar profesori, doctori şi poliţişti care au contract în mediul rural şi nu mai deţin o casă în acelaşi sat sau comună. În schimb, ei vor fi scutiţi de plata chiriei pe durata contractului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!