Marius Craina a concurat la această funcție alături de doctorul Sorin Bolintineanu. Fostul manager de la „Județean” a obținut 34 de voturi, iar Sorin Bolintineanu 13. Craina îi succede în funcție doctorului Octavian Crețu.
„Doresc să le mulțumesc colegilor mei pentru toate cuvintele frumoase, pentru susținerea pe care mi-au arătat-o, pentru încrederea pe care mi-au acordat-o și pentru toată speranța pe care și-o pun, acum, în mine. Cu siguranță, nu am să dezamăgesc! Sunt onorat să fiu colegul Dumneavoastră și să contribuim împreună la multe realizări pentru Universitatea noastră! Vă mulțumesc!”, transmite Marius Craina.
În Senatul Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara sunt 38 de reprezentanți ai cadrelor didactice.
Trimite articolul
XPăcat ca PSD ul nu-si doreste cu adevarat primăria TIMISOARA si sa mearga pe mina lui. Realizările de la județean sunt o garanție ca orasul e pe mina unui gospodar. Dacă PSD mimează iar cu un candidat mai slab și pe val de inconștiență al tinerei generații ne mai trezim cu fritz de va rîde toata tara de noi … fiindcă pe Robu multi nu-l vor mai vota din varii motive: a arătat ce poate pînă acum plus si are deja o vîrsta la care te focusezi pe nepoți, asa gîndesc probabil multi !
-
Craina este singura sansa a timisoarei la un primar inspre bolojan.
-
A-TI UITAT CUM ARATA SPIT. JUD. DE URG.TIMISOARA INAINTE DE VENIREAPROF.UNIV.DR MARIUS CRAINA PE FIECARE ETAJ SE AFLA O TOALETA(W.C)MIZERABILA.ACUM FIECARE SALON ARE WC SI CURATENIE MARE PESTE TOT dr.MARIUS CRAINA A SCHIMBAT IN BINE.S-A IMPLICAT PESTE TOT SI A SCHIMBATIN FFFFFFBINE INTREGUL SPITAL JUDETEAN.D-NUL CHITARIST ROBU INCOMPETENT+PNL AU LUCRAT NOAPTEA CA HOTII SI L-AU SCHIMBAT
-
-
Tu ești idiot sau te faci?!
Cel mai ordinar spital din țară arata mai bine ca cel condus de idolul tau…
Îți era jenă de cum intrai prin prin accesul ăla înghesuit și insalubru, prin curtea laterală.
Craina e un hoț securist iar la UMF e cuibul lor.
E cea mai corupta instituție de învățământ din Timiș. Se adună milioane de euro din șpăgile de examen la fiecare sesiune. Încă din vremea lui Ceaușescu. De aia s-a dus Craina acolo!! De unde crezi că au avut Cristeștii bani de privatizări?! De la Tacsu, prof la Dispar, boule!! Era 1000 dolari examenul. Generații întregi de studenți străini (dar și români) au plătit ca să treacă.
un hot.
-
Iar tu ești “un student” cu retard puțin frustrat
Meritocratia pnl: dai afara un director de spital apreciat profesional si tehnic de toata lumea, lucru reconfirmat prin aceasta alegere si aduci in loc un mucos sustinut de un descreierat mintal si anume robu.
psd-ist hot!!!!