Licitația publică pentru documentația drumului dintre Moșnița Veche, Urseni și Giroc a fost lansată la începutul acestei luni de Consiliul Județean Timiș. Se caută servicii de elaborare a studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic, care să includă și autorizația de construire, serviciile fiind estimate la o valoare de cel mult 618.000 de lei, cu TVA inclus. Până la termenul limită nimeni nu a depus vreo ofertă, așa că licitația a fost anulată și va fi reluată în cel mai scurt timp, conform reprezentanților CJ Timiș.
Tronsonul de drum ce urmează a fi modernizat se află pe DJ 595D, între km 4+000 în Moșnița Veche și sensul giratoriu din fața Primăriei Comunei Giroc, măsoară cca. 12.5 km și traversează și localitățile Moșnița Nouă și Urseni.
În localitățile vizate, drumul județean ce urmează să fie modernizat cuprinde Str. Mare, str. Bistrei – în Moșnița Veche, Calea Moșnița Veche, Calea Medveș – în Moșnița Nouă, Str. Morii, str. Nicolae Botoca – în Urseni și Str. Muncitorilor, str. Bârzava, str. Semenic – în Giroc. Tronsonul care va fi modernizat este în mare parte deja asfaltat, cu excepția sectorului cuprins între str. Nicolae Botoca din Urseni și comuna Giroc, unde drumul este din pământ, pe o lungime de aproximativ 4.4 km. Șoseaua traversează în Urseni o linie de cale ferată, iar în extravilanul comunei Giroc un canal peste care trebuie construit un pod de o lungime de cca. 20 de metri.
Modernizarea DJ 595D face parte din strategia Consiliului Județean de realizare a unei centuri exterioare de ocolire a municipiului Timișoara formată din sectoare de drumuri județene.
editor Dan Oancia
Trimite articolul
XPacat va fii un drum de legatura bun mai ales dupa ce se va face si centura
suma pentru proiectare este mult sub-evaluata, iar termenii de realizare a aserviciilor foarte scurti ,mai scurt decat termenii de eliberare a avizelor de la statul roman
nu se incurca nimeni
Majoritatea firmelor mici evita să lucreze cu “statul”.
Bravo, ce sa zicem! Smen probabil ca sa umfle pretul la urmatoarea licitatie si sa o ia cine trebuie!