Cărţile de identitate au fost introduse în urnă la Secţia de votare nr. 189, amenajată la Liceul Teoretic W. Shakespeare. Potrivit preşedintelui biroului electoral al Secţiei de votare 189, Gheorghe Scurtu, două persoane, soţ şi soţie, au sesizat că nu-şi mai găsesc documentele de identitate după ce au votat şi au ieşit din secţia de votare. De aceea, reprezentanţii secţiei de votare bănuiesc că actele au fost introduse în urnă. Problema este că posesorii nu le pot recupera decât cel mai devreme duminică seara, după ora 21, când se închid secţiile de votare şi se desigilează urnele. „„Până la ora 21 nu putem deschide urna. A fost vorba de un domn şi o doamnă care au votat, au sesizat ulterior că nu îşi mai găsesc cărţile de identitate. Noi suspicionăm că ar fi în urnă”, a declarat preşedintele Secţiei 189.
Reprezentanţii BEJ Timiş mai susţin că, la Buziaş, o femeie de etnie romă a intrat în secţia de votare cu o copie xerox după un buletin de vot de la primul tur, pe care era votat candidatul PSD. Femeia a declarat că intenţiona să folosească buletinul drept exemplu, în cabina de vot.
Democrat-liberalii afirmă că femeia, care se numeşte Simona Bot, ar fi spus că ar fi primit buletinul de vot, marcat în dreptul candidatului PSD, de la o persoană din primărie, pentru a-i servi drept model la acest tur de scrutin.
La Biroul Electoral Judeţean Timiş nu a fost primită nicio sesizare în scris în acest sens.
În cazul de la Secţia 255 din Buziaş a fost sesizată Poliţia. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş, femeia urmează să fie cercetată, oamenii legii vor face verificări pentru a vedea cine i-a dat buletinul de vot din primul tur şi i-a indicat pe care dintre candidaţi să pună ştampila. Ea va fi audiată de o comisie de cercetare a fraudelor electorale.
Citiți principiile noastre de moderare aici!