John B este unul dintre cei mai remarcabili artişti din muzica electronică de azi. Numit cel mai bun DJ de drum’n’bass în 2009 de către DJ Mag, John B îşi promovează sunetul distinct electro prin numeroase creaţii exotice. De cealaltă parte, TRG s-a afirmat în scurt timp ca cel mai cunoscut artist romaân de muzică electronică alternativă la nivel global. Apreciat ca unul dintre cei mai bun DJ români încă de la debutul său, în 2002, la festivalul TMBase, Cosmin s-a remarcat pe scena mondială de dubstep cu producţii precum „Broken Heart”, „Oi Killa” şi colaborări cu Martyn, Benga, Breakage şi DJ Zinc. Cei doi vor fi prezenţi în acest sfârşit de săptămână la Timisoara, pentru a sărbători doi ani de Setup Venue. Vineri, de întreţinerea atmosferei se vor ocupa, pe lângă TRG, Jay Bliss, Nazo şi Elles. Sâmbătă, alături de John B, în Setup vor mixa Dr. Dan, Ion şi The Filters. Biletele pentru cele două party-uri vor costa 15 lei până la miezul nopţii şi 20 lei după.
Doi ani de Setup cu TRG şi John B la Timisoara
TRG şi John B vin la Timisoara in acest sfârşit de săptămână, la petrecerile care sărbătoresc doi ani de când s-a deschis clubul Setup. Petrecăreţii din oraş vor avea parte de două nopţi lungi, muzică electronică şi
Citiți principiile noastre de moderare aici!