Deşi concurenţa din alţi ani nu se mai întâlneşte la UMF Timişoara, această universitate încă mai atrage interesul viitorilor studenţi. Până la data de 22 iulie, când s-a încheiat prima sesiune de înscriere la concurs, s-au depus un număr de 2.303 dosare. Cele mai multe au fost depuse la Facultatea de Medicină, adică 1.694, urmează Facultatea de Medicină Dentară, cu 434 de dosare depuse, în timp ce la Facultatea de Farmacie sunt depuse 175 de dosare de înscriere la concursul de admitere.
Înaintea concursului de admitere, programat pe 27 iulie, concurenţa per general este de puţin peste doi candidaţi pe un loc. La Medicină, sunt 407 locuri bugetate şi 265 cu
taxă, la Medicină Dentară 69 bugetate şi 113 cu taxă, iar la Farmacie 79 de locuri bugetate şi 115 cu taxă.
În total, sunt 2.303 dosare depuse, pentru 555 de locuri bugetate şi 493 cu taxă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!