Un bărbat din Hitiaş, împreună cu fiul său V. C. R. V., de 3 ani şi nepoata sa A. G. D., de 5 ani, au intrat în curtea unei pensiuni din localitate, unde au fost atacaţi de un câine rasa Rotweiller. Din nefericire, animalul a reuşit să o muşte pe fetiţă de gamba dreapta, ureche şi umărul drept iar pe băiat l-a zgâriat în zona feţei. Fetiţa a fost transportată de urgenţă la Spitalul Louis Ţurcanu din Timişoara pentru îngrijiri medicale.
Din primele cercetări ale poliţiştilor lugojeni care au sosit la faţa locului, s-a stabilit că proprietarul câinelui este Ionel G., angajat al pensiunii. Acesta a mărturisit că a cumpărat câinele de la o persoană din Timişoara.
Anchetatorii încearcă să stabilească cu exactitate împrejurările în care a avut loc nefericitul eveniment, urmând ca proprietarul să fie tras la răspundere.
Copil de 6 ani muscat de o haita de caini in Timis
Citiți principiile noastre de moderare aici!