Indivizii au fost prinși, de fapt, de angajații societății comerciale de la care au furat, aflată pe str. Vasile Alecsandri. Au luat bunuri alimentare de pe rafturi, dar n-au reușit să iasă cu ele din magazin fără să plătească. Angajații societății au chemat polițiștii locali și mare le-a fost mirarea oamenilor legii să vadă că cei doi tineri au doar 15 ani.
„Cei în cauză și-au recunoscut imediat fapta, spunând că regretă că au furat din magazin și că au făcut acest lucru «din prostie». Minorii au fost predați polițiștilor de la Secția 1 pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt”, transmit reprezentanții Poliției Locale.
Cei doi hoți sunt din Timișoara.
Citiți principiile noastre de moderare aici!