Cei doi poliţişti de la Secţia 2 au luat primele măsuri la un accident de circulaţie petrecut pe Calea Martirilor, în 7 noiembrie, până la sosirea agenţilor de la Poliţia Rutieră. Atunci, poliţiştii au solicitat actele unuia dintre şoferii implicaţi în accident, iar printre acestea se afla şi cardul bancar al omului, care a fost… „subtilizat”. Conducătorul auto consumase alcool, a făcut accident şi s-a ales cu un dosar penal.. În 13 noiembrie, bărbatul implicat în accident a reclamat, însă, la Poliţie, chiar la Secţia 2, faptul că şi-a pierdut cardul de credit în împrejurări necunoscute, iar din cont i-a dispărut suma de 1.200 de lei. Poliţiştii au început investigaţiile şi au cerut de la banca respectivă înregistrările video, pentru a vedea cine a scos bani ultima dată. Surpriză, în 7 noiembrie, după miezul nopţii, camerele de supraveghere au surprins doi bărbaţi la bancomat, nimeni alţii decât… cei doi poliţişti de la Secţia 2! Între timp, unul dintre ei şi-a dat demisia. Cei doi angajaţi ai Inspectoratului de Poliţie Timiş sunt cercetaţi, în prezent, de Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.
Conducerea Poliţiei Timiş dă asigurări că îşi va face curăţenie în propria ogradă, că nu va tolera astfel de comportamente şi atitudini contrare legii şi codului de etică şi deontologie al poliţistului.
Doi poliţişti de la Secţia 2 din Timişoara furau de pe card!
Poveste incredibilă la Timişoara! Doi poliţişti de la Secţia 2 sunt acuzaţi de furt calificat. Cei doi „oameni ai legii”, agenţi la siguranţă publică, sunt cercetaţi pentru că ar fi subtilizat cardul unui bărbat, la un accident rutier, după care i-au furat bani din cont... <BR />
Citiți principiile noastre de moderare aici!