O misiune a fost efectuată de piloții și cadrele medicale de la Punctul Aero-medical de la Arad. Ei au preluat un pacient intubat, o femeie în vârstă de 30 de ani, de la spitalul din Novi Sad. A doua misiune a fost efectuată de piloții și cadrele medicale de la Punctul Aero-medical de la Craiova, care au preluat un bărbat în vârstă de 34 de ani de la spitalul din Sremska Mitrovica. Acesta a fost supus unei intervenții chirugicale în Serbia și era intubat. Cei doi pacienți repatriați cu elicopterele SMURD au fost duși la Timișoara.
Cei doi răniți au fost transportați la Timișoara, fiind internați în acest moment la Clinica de Politraumatologie a Spitalului Județean.
„De la începutul săptămânii s-a luat în considerare repatrierea lor. A existat oportunitatea de a-i repatria aerian. Din punct de vedere al pacientului traumatizat este mult mai bine ca transportul să nu dureze foarte mult. Au fost aduși pe Aeroportul Timișoara, pentru a se face formele legale, și de acolo au fost duși la Spitalul Județean, la Casa Austria. Transportul nu a dus la agravarea stării lor, lucru care este foarte important”, a spus Mihai Grecu, șeful Unității de Primiri Urgențe de la Spitalul Județean Timișoara.
Cei doi pacienți au fost preluați de pe aeroport de mașina de Terapie Intensivă a SMURD-ului.
Spre Serbia a plecat și un avion SMURD, care a adus din Belgrad un bărbat în vârstă de 36 de ani, care era internat cu multiple traumatisme în secția de terapie intensivă a spitalului din localitate. Această misiune a fost efectuată de o echipă medicală de la Spitalul de Urgență Floreasca, iar pacientul a fost transportat la Spitalul Elias din București.
Pentru această misiune s-au folosit avionul SMURD Cessna și două elicoptere SMURD. Misiunea de repatriere a fost efectuată la solicitarea Ministerului Afacerilor Externe și a avut loc vineri, 5 august.
Citiți principiile noastre de moderare aici!