Incidentul s-a petrecut miercuri seară. Polițiștii timișeni, împreună cu jandarmii, au desfășurat o acțiune pentru prinderea unui urmărit internațional. Au observat un autoturism în trafic a cărui descriere corespundea, spun cei de la IPJ Timiș, cu cea a mașinii cu care s-ar fi deplasat persoana căutată. Au tras mașina pe dreapta, iar cei doi tineri care se aflau în interior au fost puși pe burtă, încătușați și duși la sediul Secției 2 Poliție pentru continuarea cercetărilor.
Nu se știe exact ce s-a întâmplat în sediul secției de poliție, însă oamenii legii și-au dat seama că au greșit persoanele și i-au eliberat pe cei doi. Tinerii au plecat din secție și s-au dus direct la spital, acuzând că au fost bătuți cu bestialitate de polițiști. Medicii confirmă că cei doi au fost agresați și, mai mult, susțin că au intervenit chirurgical în cazul ambilor pacienți.
„În cursul serii de ieri, doi tineri de 34 de ani au ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului, în stare gravă. Medicii chirurgi i-au preluat și i-au dus direct în sala de operații. Au fost operați, iar acum sunt internați pe secția Chirurgie III în stare stabilă, sub supraveghere medicală”, a spus Andreea Borboros, purtător de cuvânt al Spitalului Județean Timișoara.
Surse din cadrul medicilor povestesc că unuia dintre tineri i-a fost scoasă splina, iar celuilalt i-a fost făcută o toaletă peritonială și are câteva coaste rupte. Vestea a ajuns rapid la urechile conducerii IPJ Timiș care anunță că a demarat o anchetă. În toată povestea, spun surse din cadrul Poliției, ar fi fost implicați patru polițiști și patru jandarmi.
După incidentul cu cei doi tineri oamenii legii au reușit să dea și de urma celui pe care îl urmăreau. Este vorba despre un bărbat dat în urmărire internațională pentru constituire de grup infracțional organizat, nerespectarea regimului armelor și munițiilor și braconaj. Șeful IPJ Timiș, împreună cu adjunctul Grupării de Jandarmi Mobile Timișoara, va susține o conferință de presă în cadrul căreia cei doi vor oferi poziții oficiale legate de incidentul în care au fost implicați polițiștii și jandarmii.
UPDATE. Șeful IPJ Timiș: Nu tolerăm astfel de practici, am sesizat procurorii
Conducerea IPJ Timiș reacționează după incidentul de miercuri seară. Comisarul șef Alin Petecel, șeful IPJ Timiș, a susținut în cadrul unei declarații de presă că a sesizat Biroul de Control Intern și Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș în acest caz. Atât el, cât și adjunctul Grupării de Jandarmi Mobile Timișoara, locotenent colonel Claudiu Zăgan, s-au angajat ca instituțiile pe care le reprezintă să ofere toate datele solicitate de Parchet pentru ca situația să fie clarificată.
„Ieri, 23 noiembrie, poliţiştii şi jandarmii timişeni au desfăşurat activităţi în vederea depistării unui bărbat urmărit naţional şi internaţional. Pe numele bărbatului căutat Tribunalul Timiş a emis un mandat de arestare preventivă în lipsă pentru comiterea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, furt calificat, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi braconaj.
În timpul acţiunii, pe raza localităţii Urseni a fost oprit în trafic un autoturism care corespundea descrierii autovehicului despre care existau informaţii că l-ar utiliza persoana urmărită. Ocupanţii autoturismului, doi bărbaţi de 34 de ani, au fost conduşi la sediul poliţiei pentru verificări. Ulterior acestei activităţi, cei doi bărbaţi s-au prezentat la o unitate spitalicească, susţinând că ar fi fost agresaţi de efectivele angrenate în acţiune.
Preciez că la nivelul Poliţiei Române nu sunt tolerate astfel de practici, motiv pentru care am dispus de îndată ofiţerilor din cadrul Biroului de Control Intern demararea de verificări şi sesizarea Parchetului de la lângă Tribunalul Timiş cu privire la săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă, fiind întocmit dosar penal în care cercetările vor fi făcute sub urmărirea proprie a procurorului. Vă garantăm că vom sprijini ancheta și vom pune la dispoziția parchetului toate datele solicitate astfel încât în cel mai scurt timp să se clarifice întreaga situație de fapt, iar în cazul în care se vor constata încălcări ale legii cei vinovați să fie trași la răspundere”, a declarat comisarul șef Alin Petecel, șeful IPJ Timiș.
Șeful IPJ Timiș a refuzat să răspundă întrebărilor jurnaliștilor după citirea declarației de presă. Atât el, cât și reprezentantul Jandarmeriei a părăsit imediat sala.
UPDATE 2. Noi detalii halucinante apar în cazul tinerilor bătuți
Ies la iveală detalii șocante în cazul celor doi tineri care acuză că au fost bătuți cu bestialitate de polițiștii timișeni. Surse din cadrul anchetei povestesc că oamenii legii aveau în vizor un autoturism BMW X3 cu care bănuiau că s-ar fi deplasat suspectul lor. La momentul la care au fost opriți însă cei doi tineri agresați, aceștia se deplasau cu un autoturism BMW X5.
Cei patru polițiști, împreună cu patru jandarmi de la Gruparea de Jandarmi Mobilă Timișoara, nu erau singuri în acțiune, susțin surse din cadrul anchetei. La căutarea suspectului urmărit internațional ar fi participat și persoane cu funcții de conducere în cadrul IPJ Timiș, șefi ai unor structuri. Până la acest moment nimeni de la Inspectoratul de Poliție al Județului Timiș nu a vrut să comunice numele polițiștilor implicați în scandal. Mai mult de atât, cei de la IPJ nu au comunicat nici dacă sau ce măsuri au fost luate împotriva celor patru polițiști cărora li se aduc acuzații grave.
UPDATE 3. Unul dintre cei doi tineri care au fost agresați de polițiștii timișoreni este fratele vitreg al Biancăi Drăgușanu
Bogdan Dragoș, în vârstă de 34 de ani, s-a ales cu splina scoasă în urma „acțiunii” polițiștilor de la Serviciul de Investigații Criminale. Prietenul lui, de aceeași vârstă, a rămas și el fără splină, spun medicii, și are și câteva coaste rupte.
foto: WOWbiz
UPDATE 4. Polițiștii nu au vrut să cheme ambulanța, le-au spus membrilor familiei să facă asta
Bogdan Dragoș le-a povestit apropiaților că el și prietenul lui au fost dați jos din mașină de polițiștii de la Serviciul de Investigații Criminale, care au început să îi lovească. Prietenul lui, povestesc cei care îl cunosc pe tânăr, ar fi avut probleme de sănătate în trecut și nu are decât un rinichi.
Fratele vitreg al Biancăi Drăgușanu le-a spus apropiaților că prietenul lui i-a rugat pe polițiști să nu îl mai lovească, însă aceștia ar fi continuat pentru a-l face să tacă.
Cei doi tineri de 34 de ani au fost urcați fiecare în câte o mașină și duși în cătușe până la Secția 2 Poliție din Timișoara. Oamenii legii, spun apropiații tinerilor, nu au fost curioși să le vadă documentele de identitate până la secție, unde și-au dat seama ce greșeală au făcut.
„A sunat-o el pe soție (n.r. Bogdan Dragoș) să meargă să ia copilul de la grădiniță și apoi să vină la Secția 2, dar nu i-a spus de ce. Când s-a dus ea acolo, era cu copilul, și l-au adus pe el bătut. Ea a început să plângă și ei au zis că își cer scuze, să nu facă scandal. Ea i-a rugat (n.r. pe polițiști) să cheme salvarea și ei au spus că ei nu o cheamă, să o cheme ea”, spun apropiații tinerilor bătuți.
Cei doi bărbați au plecat acasă, însă la insistențele prietenilor și ale familiei și după ce s-au simțit tot mai rău au decis să meargă la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean din Timișoara. Apropiații celor doi povestesc că tinerilor le-a fost frică inițial să meargă la spital.
Citiți principiile noastre de moderare aici!