Poliţiştii au depistat un tânăr de 20 ani, din Timisoara, şi altul de 18 ani, din localitatea Giarmata, judeţul Timiş, după ce aceştia au furat un autoturism marca Dacia, aparţinând unei persoane de pe strada Electronicii din Timisoara.
În urma cercetărilor s-a stabilit faptul că, în cursul anului 2010, cei doi au mai sustras de pe raza municipiului mai multe autoturisme, pe care le-au valorificat… la fier vechi, la un centru de colectare. Potrivit Marinelei Apostolache, de la biroul de presă al IPJ Timiş, cei doi au la activ patru furturi de maşini, comise în 2010.
După verificări mai amănunţite, politiştii au constatat că tânărul de 20 de ani era urmărit general, pe numele său fiind emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de trei ani, pentru furt calificat şi conducerea unui autovehicul fără permis, pe drumurile publice.
Cei doi au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore, şi prezentaţi apoi Parchetului de pe lângă Judecatoria Timisoara. Tânărul de 18 ani este în acest moment cercetat în stare de libertate şi i s-a impus interdicţia de a părăsi ţara pe o perioadă de 30 de zile, în timp ce colegul său de „muncă” va trebui acum să-şi ispăşească pedeapsa.
Oamenii legii vor continua cercetările, pentru a stabili întreaga activitate infracţională a celor două persoane.
Citiți principiile noastre de moderare aici!