Polițiștii Biroului de Investigaţii Criminale i-au prins pe Daniel I. L., de 24 de ani, din Timișoara și Nicolae R. G., de 20 de ani, din localitatea timișeană Margina, suspectaţi că au tîlhărit-o pe Ioana C. de 43 de ani, din municipiu. Fapta s-a petrecut în luna ianuarie pe strada Banul Mărăcine din Timişoara, unde cei doi au furat poşeta femeii în care se aflau actele de identitate, două telefoane și suma 350 de lei.
Din prejudiciu, oamenii legii au reușit să recupereze doar cele două telefoane.
Daniel I. L a fost reținut 24 de ore fiind suspectat pentru tâlhărie, iar Nicolae R. G. a fost reținut pentru complicitate la tâlhărie. Cei doi vor fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara cu propunere de arestare preventivă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!