Cei doi suspecți, V. Alexandru, de 25 de ani şi B.E., de 17 ani, ambii din Timişoara, au fost prinși în flagrant de către oamenii legii în timp ce sustrăgeau dintr-o locuință aflată în Piaţa Sfântul Iosif cel Nou bunuri electronice în valoare de 4.000 de lei.
„Cei doi tineri au fost conduşi la sediul poliţiei, unde le-au fost întocmite dosare penale pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, urmând ca în cursul zilei de azi să fie prezentaţi procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara cu propunere de arestare preventivă. Poliţiştii vor continua cercetările în vederea documentării activităţii infracţionale a persoanelor în cauză”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Timiș, Emil Andrei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!