Administrația Fritz se plânge că „numărul de concedii medicale ale funcționarilor Primăriei Timișoara a crescut cu aproape 50% într-un an”. Primarul a cerut un control de fond de la CJAS.
„Primarul Municipiului Timișoara, Dominic Fritz, a transmis Casei Județene de Asigurări de Sănătate documente împreună cu solicitarea de a realiza un control de fond, după ce numărul de concedii medicale realizate de funcționarii Primăriei Timișoara în perioada ianuarie-august 2021 a crescut cu 225 față de aceeași perioadă a anului trecut, ajungând la un total de 750, transmite Serviciul Comunicare din cadrul municipalității.
Potrivit aceleiași surse, de concediile medicale au beneficiat doar anul acesta 594 de angajați ai PMT, față de 428 în 2020. Și-au luat „aproape 3.996 de zile”.
„Este adevărat că aceste concedii se înscriu în limitele legale și că suntem în pandemie. Există în primărie oameni care muncesc, împing lucrurile înainte, și unii dintre ei au avut probleme de sănătate reale. Dar și angajați care, atunci când primesc o sarcină, își iau un medical. Iar noua organigramă a avut un impact major asupra stării de sănătate a unor foști șefi de direcții, care o țin, de atunci, din «medical» în «medical». Aceasta este o modalitate de a bloca activitatea în unele compartimente și nu este acceptabil să abuzezi de un drept individual legal prejudiciind interesul public.După apariția în spațiul public a unor informații legate de concediile medicale, am solicitat o analiză și o situație comparativă cu anul trecut”, a explicat Dominic Fritz.
Edilul-șef spune că au apărut „câteva concedii medicale foarte-foarte lungi” imediat după schimbarea organigramei PMT. Întrebat la ce departamente sau direcții au fost remarcate cele mai multe concedii medicale, el a refuzat să intre în detalii, pentru că „este vorba și despre date protejate și nu pot să spun că este un departament sau o direcție de vină, este vorba și despre anumiți șefi”.
Reprezentanții PMT mai spun că primarul Dominic Fritz a trimis către Casa Județeană de Asigurări de Sănătate documente, „împreună cu solicitarea de a realiza un control de fond, cu cooptarea reprezentanților Ministerului Sănătății și a Casei Naționale, în baza Ordinului nr. 672/2010 pentru aprobarea Metodologiei de control privind modul de eliberare a certificatelor de concediu medical și a recentei OUG nr.74/2021”.
CJAS are dreptul să verifice, potrivit PMT, „în amănunțime, documentele în baza cărora medicii au acordat concediile medicale și să coroboreze datele din aceste documente, iar pentru ultimele 2 luni să verifice existența planurilor de urmărire a evoluției bolii”. CJAS poate sesiza și Colegiul Medicilor.
„Practică sistemică”
„Am fost avertizat că e o practică sistemică, ce nu poate fi oprită, o cutumă în administrația publică. Eu nu mă voi preface că e normal și acceptabil”, a mai spus Dominic Fritz.
Reprezentanții instituției de pe C.D. Loga nu au furnizat însă și numărul de angajați care s-au îmbolnăvit anul acesta de coronavirus. Întrebat de reporterii de televiziune câți oameni din primărie s-au îmbolnăvit de Covid-19 în 2021, primarul a răspuns că nu există o situație.
„Nu avem o situație, pentru că nu există o obligație să ne spună nouă ce fel de boli au avut. Într-adevăr, în februarie-martie am avut mai multe cazuri, presupun că și din cauza pandemiei. Atunci am avut și niște focare în primărie. Pe tot parcursul anului, nu doar în lunile în care au fost multe cazuri Covid, am avut o foarte mare creștere”, a mai răspuns Dominic Fritz.
PMT ar trebui să știe câte infectări cu virusul SARS-CoV2 au fost în primărie de la începutul pandemiei și până acum, mai ales că DSP ar fi trebuit să stabilească cine au fost ceilalți angajați care au intrat în contact cu persoanele infectate. Tion a cerut o situație a concediilor medicale pe motivul Covid-19, dar răspunsul de la PMT întârzie să apară.
editor Amalia Kui
Trimite articolul
XPana si Ceausescu a realizat ca numai cu acitvisti de partid incompetenti si impostori nu poti conduce o societeate.
Daca tot sunteți la partea de verificat, va rog verificați de ce pe strada Zlatna nu este iluminat stradal de 2 săptămâni?? Mergem cu lanterna prin satul acesta numit Timișoara:(
-
Ai făcut sesizare sau comentezi pe unde apuci? Eu am făcut sesizări când am avut ceva de obiectat și s-a rezolvat în câteva ore. Ai aplicație cu primăria Timișoara
-
Bună seara,
Ați încercat să faceți o sesizare către primărie, în loc de un comentariu pe un site de știri?
El este cap de tabel presupun! N-am stat in medical in 10 ani cat a stat primarul intr-un an …doar zic!
Sigur ca are dreptate dar faptul ca face publica chestia asta direct arata clar ca
n-are nici o treaba cu mangementul. Nu e interesat de succesul ca primar ci
strict de imaginea lui. Stai linistit, al doilea mandat nu mai prinzi.
Statistica si evaluarile ne macina si ne omoara NEURONUL USR-ist, exact ca si domiciliul , rezidenta si diplomele de studiu si competenta.
Daca numai 20 % din angajatii PMT au avut COVID -19( dar au fost mai multi ) ,atunci acestia au primit minimum 1680 ZILE DE CM (120 x 14 zile)
Lasati statisticile , vanatoarea de vrajitoare si TRECETI LA LUCRU , ca pana in prezent NU SE VEDE NIMIC, NIMICCCCC.
Dar nu stiti voi ce trebuie sa faceti. Dormiti in continuare.
CURATENIE IN TOT ORASUL, DRUMURI , SEMNALIZARE RUTIERA CORESPUNZATOARE , TERMINATI INVESTITILE INCEPUTE SI APOI MAI VORBITI SI VA VAITATI.
poate daca nu e o obligatie, n-ar trebui sa-ti bagi nasul, ba, boule
Trai-si-viata neneaca pe banul statului….nu spun ca nu sant oameni in primarie care sa fia avut nevoie pe bune de medical, dar, aproape toti…?????, ca am inteles ca-s vreo 600 in primarie ….
In alte state dezvoltate se pune pret pe integritatea fizica si sanatatea angajatului, angajatorul nu streseaza angajatul pentru ca ar nevoie de el sa lucreze bine si eficient , ori in PMT de 1 an de zile doar amenintari ,stres , turnatorie cat cuprinde, abuzuri si ,, hai sa aranjam pe x si pe y sa i punem de petrecanie ……” Acuma sa fim seriosi nu poti da vina ca lucrurile in primarie nu functioneaza si nu se indeplinesc promisiunile din campania electorala din cauza a 34 de angajati….hai sa fim corcti cu noi insine domnule Primar…34 de angajati nu blocheaza o institutie de 600 de angajati nu are cum, sa nu spunti ca nu stiu ce lucrar nu e finalizata din cauza lor sau ca nu stiu und e gunoi pe strada …..dar dati exemple concrete cum afecteaza cei 34 de angajati cu care PMT are litigiu activitata primarie! absurd ! sa vedem si dupa ce se clarifica si cu ei treaba pe cine mai dati vina ca nu merg lucrurile bine, ganditiva cata carantina a fost si izolare ca sunt 2 situatii diferite in PMT si nu o sa vi se para multe concedii medicale pe 2020 si 2021
Stai sa vzi cand vine replica de la TION :)) nr. angajati cate 15 zile in carantina sau izolare si sa vdeti ca mare parte din concediile medicale au fost dispuse de DSP…….:)) a facut un calcul cineva cu 20 % din angajati si cam pe acolo bate daca pui ca …cam toti au facut covid sau au intrat in contact cu persoana infectata ….si da el a stat de vreo 3 ori in meical PRIMARUL
Ce ocupatii are domn primar. De asta l-am votat, sa numere zilele de concediu medical??
Drepturile angajatului in romania sunt calcate in picioare. La stat ce se mai respecta, cat de cat.
Am prieten in Luxemburg care a avut covid acum vreo 8 luni. De atunci acuza insomnii, oboseala si dureri de muschi. Dincolo astea deja sunt recunoscute ca efecte ale covidului si se dau concedii. El lucreaza la o firma mare de contabilitate. Angajatorul ii plateste cursuri de eliberare a stresului. A vrut sa faca cursuri de olarit, de vreo 2 luni le plateste angajatorul. Apoi a spus problemele medicale si a primit un fel de semiconcediu, adica in sensul ca lucreaza de acasa cat poate, cand poate se duce la serviciu si cand nu poate nici, nici, doar anunta angajatorul ca azi sta in pat si asta e. Nu trebuie sa mearga la doctor pentru nu stiu ce schema de tratament ca e oficiala problema. Si salariul a ramas INTREG!
Eu dupa covid am insomnii, nu pot dormii si dureri de muschi, tot post simptome. Am vb cu medicul de familie care e problema si sa imi dea un medical sau o adeverinta de reducere a programului de munca sau a pierderii temporare si partiale a capibilitatii de munca sa imi revin. A zis: nu exista cod la casa de asigurari in program pentru asa ceva. Am zis: pai toata lumea stie, e mondiala problema, nu exista asemenea post simptome? A zis: ba da, multi acuza, dar nu avem solutie si cod la cjas pentru asa ceva!!!!!!!
Nah poftim romanica si atunci cum facem??? Sa mint ca vars si diaree ca sa iau 1 sapt de medical, cand nu e adevarat si nici nu ma ajuta??? E clar ca vremurile s-au schimbat de la covid, multi au ramas cu migrene dese. Pai daca am migreta, scrie, constata si lasa-ma sa lucrez de acasa sau sa vin la lucru cand nu ma doare capul!
Noi muncim ca sclavii inca, la privat, la stat, nema drepturi, nema program flexibil. Inca mai tinem la program fix, sa incepem la ora 8-9, sa terminam la 16-17, nu conteaza productivitatea, ce faci in orele alea……
-
Robulache, tu ești?
-
Angajati ca prietenul tau sa tot ai. Sa ma pis pe el, nu nerita salariu. Luni de zile? LOL
Hoțului de hoț îi este frică!
Fritzi, da-ti demisia!! Te rog eu, da-ti demisia!! Fie-ti mila de orasul nostru si da-ti demisia, ca ne aduci la sapa de lemn. Sper sa citesti comentariile. Ia-o pe a ta nevastuta si faceti-va nevazuti, sa uitam de voi! Nu ne va fi greu, deloc!!
Fritz, nici draq nu te mai voteaza, lenes incompetent, manipulator rasuflat si plin de tupeu, tu care esti de fapt campionul medicalelor primariei Tm. Hotul care striga hotii. Pinochio-i mic copil! Mai rar asa jeg de om!
Numai din cauza ca tu esti un papagal si pt ca oamenii din acest oras nu ies sa ceara demisia intregii sleahte de ordinari din Primarie.
Pai la majoritatea lucratorilor din primarie li se face rău instant când ar trebui sa lucreze, deci nu e nici un mister, saracii nu trebuie pusi la lucru😁😂😂😂
Adevărul este ca munca la birou, e “boala grea”, care se poate trata preventiv: doar anticipat si care daca nu este tratata, se lasă cu dureri de șale si de cap! 😉
“Primarul a cerut un control de fond de la CJAS.” Dar HERR FRITZ sa autosesizat si in privinta domniei sale ca doar a fost de 3(trei)ori in carantina???Incompetenta se acopera cu tot felul de motive aiurite.Ba concedile medicale sant de vina,ba judecatori care nu acepta NOUA BIBLIE a maestrului,ba este sabotat de consilieri,personalul din primarie sau de guverne.Numai si numai boceli ca o bocitoare la inmormantari
Muncesc pana la epuizare saracii…
Constat cu amaraciune ca de cand s-a instalat primar dl Fritz nu are decat o singura preocupare: cum sa scape de vreo 30 de oameni din primarie. Deocamdata nu i-a reusit desi in aceasta lupta el e Goliat. In rest, orasul e plin de gunoaie, problemele la Colterm nu mai zic, transportul in comun vai de mama lui si cate si mai cate. Stiu, problemele acestea se rezolva dupa ce scapam de cei 30 bolnavi …ca din cauza lor nu merge treaba. Incredibil cat de usor putem fi pacaliti!