„După patru ani de restaurare, Domul Romano-Catolic din Piața Unirii va putea fi deschis publicului, turiștilor și credincioșilor, la finele acestei luni. Emblema barocă a Timișoarei, și totodată una dintre cele mai valoroase construcții baroce din Banat, datează din sec. XVIII și se remarcă prin cele nouă altare, dimensiunile impunătoare și faptul că serviciile liturgice se desfășoară în limbile română, germană și maghiară, iar Liturghiile Pontificale, celebrate de episcop, conțin și părți în latină, bulgară, croată, cehă și slovacă”, transmit reprezentanții Primăriei Timișoara.
Domul Romano-Catolic din Piața Unirii din Timișoara este un monument istoric de Clasa A. Potrivit specialiștilor de la Muzeul Național al Banatului, în timpul luptelor cu turcii (1788 – 1790), domul a servit ca depozit de sare, iar în timpul asediului, populația s-a ascuns în cripta în care sunt înmormântați episcopii.
Se presupune că Domul Romano-Catolic din Piața Unirii a fost construit având drept bază planurile renumitului arhitect vienez Josef Emanuel Fischer von Erlach (1693-1742). Într-un document din secolul al XVIII-lea, „Wienerische Diarium”, se amintește de așezarea pietrei de temelie în 6 august 1736, dar se menționează și că proiectul a fost întocmit de H. Joh. Jacob Schelblauer – Consilier al orașului Viena (Innere-Stadt-Rath in Wien).
Lucrările la dom au început în prima parte a anului 2019. Ar fi trebuit să fie gata în iulie, dar a fost nevoie de prelungirea termenului de mai multe ori. Sunt peste 250 de ani de istorie, în care s-au mai făcut intervenții, însă nu la nivelul celor de acum.
Fiecare element artistic a fost luat și restaurat. De la picturile oxidate pe verso, pentru că nu au fost protejate, până la altarele de stucomarmură, la marea provocare: sculpturile. Alte comori din Domul Catolic sunt lampadarul din argint, de la altarul principal (așa numita „Lumină veșnică”), monstranţa cea mare, aurită sau crucea de ceremonie a catedralei, de argint. De asemenea, așa cum a fost anunțat încă din iarna primului an de șantier, domul are altă culoare: galbenul a fost înlocuit cu o culoare mai deschisă care îi scoate și mai mult în evidență elementele arhitecturale.
„Pe lângă interior, exterior, acoperiș, sistem de încălzire, toate obiectele de cult, vitraliile și tâmplăria de lemn, acesta a beneficiat și de montarea unor sisteme de ultimă generație de semnalizare anti-efracție, anti-incendiu precum și sisteme audio și supraveghere video. În acest an, Primăria Municipiului Timișoara a alocat, la solicitarea Episcopiei Romano-Catolice, 500.000 de lei pentru întreținerea și conservarea acestui imobil monument din zona centrală a orașului”, mai spun cei de la PMT.
Valoarea proiectului se ridică la aproximativ 28 de milioane de lei, peste 5,6 milioane de euro. Majoritatea banilor vin de la UE, prin POR 2014-2020, Prioritatea 5.1. Constructim se ocupă de partea de construcție, iar SC Danart Import Export SRL cu Danart Restaurări și Cerecs Art SRL fac lucrările artistice.
Pe aceeași temă:
Domul Catolic din Piața Unirii – depozit de sare și ascunzătoare în timpul asediului
Trimite articolul
XNu se mentioneaza nimic de ceasurile din turn, vor functiona, dupa asa o refacere capitala ar fi pacat sa nu functioneze.
Vor functiona si ceasurile ??
Un lucru bun (sper ca s-a lucrat bine), dar au ratat Pastele…