Sunteţi de 50 de ani în scaunul Mitropoliei Banatului. Care au fost, în această jumătate de secol, cele mai importante evenimente din punctul dvs de vedere, ca Mitropolit? Evenimente importante pentru Biserica din Banat, pentru Timişoara şi, desigur, evenimente la care aţi contribuit şi dvs sub diferite forme.
E greu să spun care a fost cel mai important eveniment. Dar totuşi s-au întâmplat multe în această perioadă de timp şi dacă mi-aş putea permite să mă refer la ceea ce consider important, atunci aş menţiona între aletele, pentru că provin din Caransebeş, faptul că s-a putut reînfiinţaEpiscopia Caransebeşului, care la un moment dat s.-a desfiinţat şi acum face şi ea parte din Mitropolia Banatului. Această Mitropolie a banatului fiind compusă din Arhiepiscopia Timişoarei, Arhiepiscopia Aardului şi Episcopia Caransebeşului. Oricum, e şi firesc pentru mine, Caransebeşul reprezintă localitatea în care m-am născut, în care am crescut, unde m-am format şi de unde provin. Dar în acelaşi timp iubesc în aceeaşi măsură toate localităţile, începând cu Timişoara, unde îmi desfăşor activitatea şi întreg Banatul care formează Mitropolia care şi poartă numele Banatului. În contextul dragostei ce o am faţă de Biserica noastră Ortodoxă Română, faţă de Biserciă în general şi sigur iubire faţă de Dumnezeu cel care e al nostrul, al tuturor, Părinte.
Nu demult, fostul primar Gheorghe Ciuhandu afirma că „Mitropolitul Banatului a reuşit să transforme Timişoara într-un model european de ecumenism”. De ce credeţi că a spus asta?La ce anume se referea?
Atunci când am venit eu în Timişoara, exista o stare de spirit de care regimurile vremii de atunci le cultiva într-un fel oarecare şi anume a fost o perioadă când au fost desfiinţate o parte din biserici, de exemplu un caz concret, Biserica Greco catolică – au fost tratate cu multă indiferenţă cultele neoprotestante şi în bună parte şi bBiserica Romano Catolociă a fost supusă unor restricţii datorită faptului că centrul ei era într-o ţara capitalistă, faţă de oo ţară ca a noastră, pe timpurile respective nu numai socialistă ci şi comunista lau n moment dat. De aceea, totuşi, faţă de atmosfera generală care esita la noi în ţară, aici la Timişoara datorită înţelegerii oamenilor cu care am convieţuit am putut realiza o bună înţelegere, o fraţietate aş putea spuen şi cu romano-catolicii, cu toate cultele neoprotestante, nu mai puţion cu evreii. Pe vremea aceea comunitatea evreiască de aici fiind mai măricică decât a ajuns să fie acum când foarte mulţi au plecat din ţară în ţara lor de origine. Am avut aici deci o posibilitate de a trăi într-o convieţuire cu adevărat frăţeascăp, cu toate confewsiunile şi cu toate religiile, găndindu-mă şi la religia mozaică. Dar am avut la un moment dat cel puţin şi musulmani reprezentaţi de muncitori care au venit la noi în ţară. E adevărat că, neavând ei o conducere religioasă, legăturile au fost doar de la om la om, dar am avut întotdeauna o convieţuire frăţească cu toate confesiunile şi toate religiile.
Cum vedeţi Biserica Ortodoxă Română peste alţi 50 de ani?
Atât cât pot eu să dau seaman, cred că Biserica se va dezvolta în mod pozitiv prin faptul că şi posibilităţile ie actuale sunt destul de generoase faţă de ce a fost în trecut şi de aceea cred că Biserica va reuşi, în ciuda unei atmosfere să zicem mai puţin religioase şi bisericeşti, totusi popurul român a rămas un popor credincios, un popor care ţine la Biserică, mă refer la Biserică în general şi mă refer şi la toate confesiunile şi rteligiile, ţănând cont de faptul că în Timişoara mai avem spre bucuria noastră totuşi evrei, deşi s-au împuţinat foarte mult, dar avem şi musulmani reprezentaţi de aceşti muncitori de care am amintit şi care mulţi provin dintr-o ţarămusulmană. Totdeauna aici am avut o atmosferă de bună înţelegere şi de frăţietate.
Va exista intercomuniune în viitor?
Eu cred că, aşa cum ne vom dezvolta noi, vom dezvolta în acelaşi spirit de comuniune , de legături frăţeşti şi de dragoste. Mai ales acum când numai există nici un fel de restricţii şi când noi ca ţară şi ca cetăţeni români, trrăim într-o Europă care vrea să unifice totul nu să facă disensiuni şi să recurgă la controverse şi nepotriviri între unii şi alţii. Cred că aşa cum ne vom dezvolta şi în viitor vom merge spre o bună înţelegere şi între naţionalităţi şi între confesiuni şi între toate ţările pentru că formăm o Uniune Europeană şi dincolo de ea, o unitate între toate continentele. Pentru că posibilităţile existente la ora actuală ne pun în legătură cu fiinţe omeneşti aparţinând tututorr raselor, naţionalităţilor, tuturor ţărilor şi continentelor. Mai ales cu posibilităţile moderne de a circula, azi nu mai facem deosebire între noi şi suntem aceeaşi lume creată de Bunul Dumnezeu.
Prea adesea sunteţi „învinovăţit” că sunteţi „mai apropiat de oameni decât de Biserică”. Este adevărat? Cum comentaţi? Este această atitudine un păcat pentru un preot?
Eu aş spune că Biserica e formată din oameni şi oamenii sunt cei care formează Biserica. Aşa încât eu nu văd nici un fel de deosebire între a ţine la oameni, la semenii noştri, şi a iubi Biserica formată din aceşti oameni. Sigur, există religii deosebite, există confesiuni foarte felurite, dar suntem toţi făpturi ale aceluiaşi Dumnezeu şi, aşa cum simt eu, şi cum concep relaţiile dintre noi, oamenii, n-aş vedea nici un fel de diferenţeiere care nea-m r depărta pe unii de alţii în funcţie de neamul căruia aparţine, de religia sau confesiunea care o avem. Suntem toţi făpturile aceluiaşi Dumnezeu şi atunci pedntru mine aşa cum concep eu lumea de azi ao văd ca o unitate creată de Bunul Dumnezeu care ne-a făcut pe toţi să fim egali între noi, fraţi şi surori, fărp nicio deosebire. Chiar dacă exsită, sigur, elemente care ne pot distanţa pe unii de alţii în funcţie de eopoca, de veacul în caretrăim, de civilizaţia căreia îi aparţinem, de religia căreia aparţinem, dar suntem aceeaşi oameni înaintea lui Dumnezeu.
Luând în considerare viaţa de zi cu zi, felul în care evoluează societatea românească şi cea timişoreană, care consideraţi dvs că este rolul Bisericii azi pentru oameni? Mai reuşeşte Biserica să coaguleze oamenii? În ce situaţii?
În ciuda faptului că în cadrul bisericii sunt multe confesiuni şi, pe lângă confesiuni trăim împreună oameni aparţinând unor religii diferite, la ora actuală, cele mai importante religii sunt cea creştină, cea musulmană şi cea mozaică, dar dncolo de diferenţele de religie, de confesiune, eu am văzut totdeauna o unitate între noi, oamenii, şi am militat pentru buna înţelegere între noi toţi, indiferent de enam, confesiune, religie. Aparţinem toţi aceluiaşi Dumnezeu, Dumnezeu e unic şi toată lumea creată de El trebuie să fie şi ea unică şi oamenii mai apropiaţi unii de ceilalţi. Biserica, cred că, e una dintre instituţiile care apropie oamenii, în ciuda faptului că, din păcate, în Biserica creştină au apărut mai multe confesiuni şi nu o dată între confesiuni au apărut unele tensiuni, dar în fond aparţinem toţi aceluiaşi Dumnezeu şi ,aşa cum văd eu lucrurile, ca unii care aparţinem unui Dumnezeu unic,şi religiile de care aparţinem fiecare trebuie nu să ne despartă unii de alţii, ci să ne apropie. Sigur, există diferenţe de mentalitate, de cutlura, de civilizaţie, dar în acelaşi timp există un singur D şi noi suntem toţi creaturile Lui. De aceea trecând peste diferenţele de religie, de confesiune, de naţionalitate, suntem toţi fătoruile lui D şi pornind de la această idee, ar trebuie să trăim în cea mai bună înţelegere unii cu alţii, trecând peste orice diferenţă care ar exista între noi.
O lucrare istorică arată că, în 1962, când aţi preluat scaunul Mitropliei, în oraş existau doar 5 biserici ortodoxe, iar acum sunt 28. Sunt corecte cifrele? Ce demonstrează această evoluţie?
E adevărat şi întra-adevăr s-a putut contata o evoluţie în această privinţă datorită şi posbilităţilor pe care le avem azi şi care sunt mult diferite faţă de trecut.Astăzi a construi o biserică e mai uşor decât era înainte cu mai mulţi ani. Datorită mijloacelor moderne de construcţie, nu mai puţin datorită posibilităţilor oamenilor, mai mari decât le aveam noi toţi în trecut. De aceea, ţinând seama de evoluţia pe carea trăit-o lumea şi societatea, posibilităţile care ni le oferă azi lumea în care trăim a dus la construirea de b la consolidarea unităţilor bisericeşti, la în acelaşi timp, apropierea unora faţă de alţii. Pentru că suntem tot mai conştineţi de necesitatea de a fi uniţi între noi şi, în felul acesta, uniţi fiind, să putem face faţă tuturor condiţiilor uneori mai dificile decât cele din trecut. Şi atunci, unitatea care ne apropie pe unii de alţii ne ajută să depăşim mai uşor toate dificultăţile pe care le întâmpinăm în viaţa de fiecare zi.
O întrebare cu referire la trei subiecte pe cât de actuale şi importante, pe atât de sensibile. Aceste subiecte conţin aspecte care se referă în egală măsură la trup şi suflet. Care este atitudinea Bisericii Ortodoxe Române pe de o parte, şi a dvs pe de altă parte, vizavi de: donarea de organe, avort, homosexualitate?
Dacă e vorba să începem cu cele menţionate, între noi, ca oameni, există legături pe care le simţim şi le trăim.Sigur că există, în funcţie de condiţiile vieţii noastre actuale, foarte multe diferenţe care ne şi separă la un moment dat. Dar cred că tendinţa spre care ne îndreptăm la ora actuală e o tendinţă care ne face să ne apropiem tot mai mult unii de ceilalţi şi să fim conştienţi de necesitatea de a trăi în bună înţelegere unii cu alţii, tocmai pentru a face faţă multelor situaţii, unele cu totul neasteptate faţă de trecut şi care sunt, de fapt, fireşti, în legătură cu evoluţia pe care o trăieşte societatea modernă. Sunt foarte multe elemente noi care apar în viaţa noastră de zicu cu zi care ne obligă, vrem nu vrem, la o bună îneţelegere şi o convieţuire paşnică. Cu cât suntem mai actuali în ceea ce priveşte conceperea vieţii noastre de zi cu zi, cu atât mai mult ne dăm seama de necesitatea unei bune înţelegeri între noi, a unei convieţuri cât mai paşnice şi frăţeşti. Aparţinem toţi aceleiaşi specii umane, aparţinem toţi, dacă suntem credincioş, aceluiaşi Dumnezeu Unic, pentru că nu există mai mulţi Dumenzei, chiar dacă denumirile noastre sunt diferite în funcţie de cultura şi civilizaţia căreia îi aparţinem.Dar ideea de unitate devine tot mai puternică şi tot mai actuală. Ne dăm seama că aşa cum trăim în vremea noastră de azi trebuie să ne unim unii cu alţii şi să trăim în înţelegere, ceea ce ne apropie pe unul de celălalt.
Donarea de organe este un lucru pe care Biserica ortodoxă Română îl acceptă acum?
Nu este un acord, să zicem, scris, dar cum aş putea să caracterizez atitudinea unui creştin altfel decât ca aceea a nevoii de a iubi pe aproapele. Şi dacă îţi iubeşti aproapele, e normal să faci pentru el tot binele de care eşti capabil. Aşa ne-a învăţat Mântuitorul Isus Christos: să iubiţi pe Domnul Dzeul vostru, dar să iubiţi şi pe aproapele ca şi pe voi înşivă. Şi atunci, dacă îţi iubeşti aproapele, e normal ca aflându-se aproapele tău într-o situaţie dificiklă, e normal să-l poţi ajuta cu tot ce eşti capabil. Chiar şi prin donarea unui organ al tău, dacă prin aceasta reuşeşti să trăieşti în continuare, dar reuşeşti să îi dai viaţă şi semenului tău. Sigur că e ceva cu totul nou faţă de situaţiile din trecut pe care inclusiv religia creştină nu putea să le ia în considerare pentru că nu existau situaţiile acestea noi cu care ne confruntăm azi. Dar a face bine semenului tău e o datorie pe care ne-a lăsat-o însuşi Mântuitorul Isus Christos. Să vă iubiţi unul pe altul ca pe voi înşivă! Şi dacă iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi e normal să-l ajuţi să supravieţuiască în condiţii în care s-ar afla mai dificle.
Cât de mare păcat este avortul?
Avortul e un fel de crimă, dacă cuvântul ar fi cel mai potrivit. Avortul se referă la faptul că mama sau familia care ar putea avea un urmaş prin naştere prin soţia soţului a ucide încă înainte de a se naţte fiul saufiica pe care le-ai putea avea, e un fel de crimă. De aceea, făpră a exagera lucrurile, totuşi, nu poţisă accepţi avortul Odată ce ai acceptat să ai legături un bărbat cu o femeie nu poţi să nu te gândeşti la posibilitatea ca femeia cu care ai legături de toate genurile va naşte la un moment dat un fiu sau o fiică. De aceea, a ucide încî înainte de a se naţte cel pe care l-ai conceput de bunăvoie, e o crimă, din păcate.
Cum vede Biserica homosexualitatea acum?
Homosexualitatea nu e firească. Nu e vorba de a vedea acum lucrurile. Nu e normal ca să se ajungă la acest stadiu al relaţiilor dintre oameni, De când suntem făcuţi, de la Adam şi Eva ma fost făcuţi bărbaţi şi femei, iar relaţiile dintre noi nu pot fi decât realţiia dintre bărbat şi femeie. A avea relaţii bărbaţi cu bărbaţi sau femeie cu femeie, nu e firesc, nu e în firea lucrurilor. De aceea biserica, fără a merge sapre exagerări, nu poate accepta homosexualitatea. Relaţiile normale sunt între cele două genuri umane, feminin şi masculin. Aşa e firesc.
Aveţi în prezent drept de semnătură şi atribuţii active, sau nu?
Da. Nu e nicio probelmă în această privinţă. E adevărat că a fost un foarte scurt moment când n-am mai semnat eu pentru că am voit să mă retrag din activitate ţşi am făcut acest lucru cunoscut şi autorităţilor bisericeşti. Însă nu s-a pus problema niciodată de a mi se lua acest drept pe care îl am şi îl voi avea în continuare atâta timp cât trăiesc, şi de iscălitură şi de a-mi exercitat atribuţiile care îmi revin.
Decizia dvs de retragere este încă valabilă?
Nu mai este valabilă. Eu am simţit la un moment dat să zic aşa un fel de greutate a conştiinţei că nu mai pot face tot ceea ce am făcut altădată şi ceea ce consider că ar fi datoria unui Ierarh să facă, inclusiv să-şi viziteze parohiile, să intre în legătură cu credincioşii, să aibe legături cât mai permanente şi mai largi cu totţi oamenii. Or, sigur, că în ultima vreme, greutăţile decurgând din numărul de ani care s-au adunat şi din slăbiciunile fireşti, omeneşti, m-au împiedicat în a-mi face datoria aşa cum am crezut eu că e normal şi de aceea la un moment dat m-am gândit să mă retrag. Reacţiile credincioşilor şi ale semenilor mei au fost negativae faţă de aceadtă intenţie a mea şi de aceea am revenit asupra hotărârii pe care am luat-o la un moment dat, gândindu-mă că totuşi e o datorie pe care trebuie să mi-o fac cu posbilităţile pe care le am până la capăt. Şi în felul acesta continui încă, în ciuda unor slăbiciuni inerente, îmi continui activitatea cu tot ceea ce pot eu să fac.
Cum credeţi că va evolua Biserica, în general, în viitor? Care credeţi că va fi rolul ei în continuare?
Eu cred că , aşa cum se dezvoltă viaţa societăţii, rolul Bisericii va deveni tot mai important şi ţinând seamna de posibilităţile mai numeroase decât în trecut pe care le are biserica, ea are datoria să îşi ofere întreaga contribuţie la mersul înainte al societăţii. Biserica e a credincioşilor, a oamenilor, sigura a credincioşilor proprii, dar ca biserică, concepţia ei e de a nu face deosebire între oameni, între confesiuni şi cjhair între religii. Sigur că vrând-nevrând aparţinem unei naţiuni, aparţinem unei religii, unei confesiuni, dar trebuie să avem conşitiinţa că aparţinem aceluiaşi unic Dumnezeu şi că facem parte toţi din aceeaşi omenire, creată de bunul Dumenzeu şi atunci aparţinem aceleiaşi lumi, cu relaţiile pe care trebuie să le vem între noi, dintre cele mai apropiate şi cel mai fireşti.
Ce le transmiteţi timişorenilor şi bănăţenilor?
Aş vrea să-i asigur de dragostea ce le-o port, de respectul pe care îl am faţă de fiecare semen al meu şi de dorinţa de a folosi orice mijloc care îmi stă la dispozişie pentru a le sta alături şi de a-i şi ajuta în măsura în carevoi putea pe cei care au nevoie de un ajutor şi pe cei care apelează la mine. Dar, în ceea ce mă poriveşte, mă consider foarte alături, foarte apropiat tuturor semenilor mei, indiferent de religie, confesiune, de aparteneţă etnică. Suntem toţi ai aceluiaşi unic Dumneuezue şi relaţiile dintre nopi trebuie să fie dintre cele mai normale şi mai frăţeşti.
Citiți principiile noastre de moderare aici!