Pe 2 și 3 septembrie, sunteți așteptați la Centrul de Transfuzie Sanguină Timișoara să donați sânge. În aceste două zile, cei de la Asociația ARIPI – „Artă, realizări și inițiative pentru inimă” vă vor recompensa cu o carte veche, dar aflată într-o stare foarte bună.
„După succesul ultimului eveniment de acest gen, am decis să îl repetăm lunar. Astfel, vă așteptăm cu drag, joi și vineri, 2-3 septembrie, să donați sânge și să primiți din partea noastră o carte cadou – un mic semn de recunoștință pentru că ajutați la salvarea unei vieți. Salvează o viață. Salvează o carte”, spun organizatorii.
Pe lângă faptul că este încurajat cititul prin această acțiune, organizatorii doresc să încurajeze și ideea de a oferi o șansă unor cărți vechi, dar în stare bună. Nu sunt rupte sau pătate. Sunt cărți care încă mai pot fi citite.
Condiții de donare
Oricine poate dona sânge, dacă îndeplinește următoarele condiții:
- vârsta cuprinsă între 18 și 60 de ani
- greutate peste 50 de kg
- puls regulat, 60-100 bătăi pe minut
- tensiune arterială sistolică între 100 și 180 mmHg
- să nu fi suferit în ultimele 6 luni intervenții chirurgicale
- pentru femei: să nu fie însărcinate, în perioada de lăuzie, în perioada menstruală
- să nu fi consumat grăsimi sau băuturi alcoolice cu 48 de ore înaintea donării
- să nu fie sub tratament pentru diferite afecțiuni, respectiv hipertensiune, boli de inimă, boli renale, boli psihice, boli hepatice, boli endocrine
- donatorii să nu aibă sau să nu fi avut următoarele boli: TBC, sifilis, malarie, epilepsie și alte boli neurologice, boli psihice, bruceloză, ulcer, diabet zaharat, boli de inimă, boli de piele (psoriazis, vitiligo), miopie forte peste 6 dioptrii, cancer, hepatită de orice fel
Persoanele care au suferit o intervenție chirurgicală invazivă (chiar și minimă), pot dona după șase luni. Cele care au fost infectate cu virusul SARS-CoV-2, pot dona sânge la minim 28 de zile după vindecare.
Persoanele vaccinate care vor să doneze trebuie să țină cont de numărul de zile de la imunizare și de reacțiile adverse. Detalii, în funcție de serul folosit la vaccinare, AICI.
editor Amalia Kui
Trimite articolul
XO carte veche, cadou? De ce nu un PET gol de bere, niste chiloti rupti, o conserva expirata sau un lighean spart. Nesimțiților!
-
Filtrare mesaje degeaba pe tion! Cum se poate sa lasati asemenea comentarii vizibile? e vorba de o cauza nobila de salvare de vieti, si mai e si sustinuta cu initiative culturale, si siteul acesta lasa orice zapaciti si frustrati sa arunce venin in continuu. PS – cine a citi o carte stie ca actiunea e foarte diferita de mancarea placintelor sa schimbarea lengeriei – merge la fel de bine si cu utilizari multiple (si e chiar mai ecologic!)