În acest moment, dosarele depuse de cei care vor
să lucreze la Ghizela sunt
în analiză la comisia de specialitate a
Consiliului Judeţean Timiş.
O veste bună este că selecţia
constructorului se va face în conformitate cu
noua legislaţie în domeniul
licitaţiilor. Aceasta înseamnă şi
mai puţine piedici în desemnarea
câştigătorului.
Preşedintele Consiliului Judeţean
Timiş, Constantin
Ostaficiuc, a cerut consilierilor judeţeni bani
pentru realizarea drumului de acces către
platforma de depunere a deşeurilor de la
Ghizela, acesta nu există
în prezent. Investiţia nu
este cuprinsă în proiectul pentru deponeu,
finanţat din fonduri europene, acest drum nu este
considerat ca încadrându-se în
cheltuielile eligibile ale proiectului.
Pe data de 15 iulie, majoritatea gropilor comunale de
gunoi vor trebui închise, în aceste
condiţii se caută o soluţie
temporară pentru stocarea deşeurilor,
disponibilă până la finalizarea
lucrărilor de la Ghizela.
Conform vicepreşedintelui Consiliului
Judeţean Timiş, Adam
Crăciunescu, în acest moment se discută
despre amenajarea provizorie a unei platforme, tot
în zona Parţa – Pădureni. Aici ar
urma să aibă acces toţi operatorii de
salubritate din judeţ, urmând ca pe
platformă să se depoziteze temporar
deşeurile judeţului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!