„Aparatura achiziţionată serveşte la supravegherea pacienţilor care se găsesc internaţi la terapie intensivă şi va permite, într-un timp scurt, extinderea acestei supravegheri şi la nivelul pacienţilor din sala de operaţii. Marele avantaj este că ai situaţia centralizată a pacienţilor pe un singur monitor”, explică conf.dr. Octavian Mazilu, managerul Spitalului Municipal Timişoara.
Acesta spune că dotarea spitalului va continua. „Tot cu sprijinul Primăriei Timişoara au fost achiziţionate şi urmează să vină 4 aparate de anestezie, ce vor deservi secţiile care desfăşoară activitate chirurgicală, şi 5 paturi moderne de terapie intensivă. Paturile au motoare care permit mutarea şi mişcarea uşoară a pacienţilor imobilizaţi”, adaugă conf.dr. Octavian Mazilu.
Conform managerului Spitalului Municipal Timişoara, încă 2 video-laringoscoape vor fi achiziţionate pentru cazurile în care intubaţia pacienţilor este dificilă. „Toate aceste achiziţii făcute cu sprijinul Primăriei întregesc dotarea existentă în secţiile spitalului”, mai spune conf.dr. Octavian Mazilu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!