În perimetrul fostei unităţi militare de pe Calea Girocului, acolo unde Consiliul Judeţean a primit 11 hectare de la Ministerul Apărării, va începe construcţia celor două blocuri destinate cadrelor militare.
„Din cele 11 hectare, conform protocolului cu Ministerul Apărării Naţionale şi Agenția Națională pentru Locuințe, două hectare le vom pune la dispoziţia ANL. Consiliul Judeţean s-a obligat să realizeze infrastructura privind utilităţile. Ne-am achitat de sarcini, atunci când am realizat acel proiect privind sporirea capacităţii de trafic, transformarea drumului spre Giroc din două benzi în patru benzi, iar ANL, în cadrul protocolului, preia responsabilitatea privind construcţia de blocuri cu locuinţe”, spune vicepreşedintele CJ Timiş, Călin Dobra.
Pentru cele 50 de locuinţe care vor fi realizate există obligativitatea de a le transfera angajaţilor din Minsterul Apărării. ANL realizează aceste locuinţe, iar chiria va fi una modică.
„Tot în acelaşi perimetru, datorită faptului că mai dispunem de teren, am asigurat disponibilitatea, în urma discuţiei avute cu reprezentanţii de la ANL, de a mai pune la dispoziţie teren, în ideea de a mai construi locuinţe pentru a putea fi utilizate atât de angajaţii Consiliului Judeţean, din instituţiile din subordinea CJ Timiş, dar şi pentru a da posibilitatea şi altor cetăţeni ai judeţului Timiş de a beneficia de astfel de locuinţe în condiţiile stipulate de lege”, mai spune Dobra.
Când va începe construcţia celor două blocuri destinate cadrelor militare?
„Avem promisiuni că cele două blocuri pentru cadre militare sunt prinse pe bugetul pe 2015 al ANL. Am vorbit cu cei de la ANL, pentru a nu pierde terenul transferat în domeniul public al judeţului, să-şi îndeplinească obligaţiile, să realizeze blocurile respective”, spune vicepreşedintele CJ Timiş.
Citiți principiile noastre de moderare aici!