Buncărele au fost construite deoarece o prevedere legală impune ca orice instituţie publică să aibă un astfel de adăpost. Ele au o capacitate de 200 de locuri şi sunt situate la câţiva metri sub nivelul solului, fiind proiectate să reziste la un bombardament convenţional şi, în viitor, vor fi dotate chiar şi pentru atacuri cu arme biologice sau chimice.
Adăposturile, construite din beton armat, sunt prevăzute cu un sistem de filtrare a aerului, care, deocamdată este prevăzut doar cu filtre convenţionale, dar în viitor va fi îmbunătăţit cu filtre chimice şi biologice.
Angajaţii Consiliului Judeţean Timiş, instituţie care este beneficiarul acestei investiţii, susţin că, într-adevăr riscul unui conflict armat este extrem de îndepărtat, dar afirmă că au trebuit să respecte legea. De altfel, până la un eventual război, adăposturile vor fi folosite ca depozite.
Costul construirii noului corp al Palatului Administrativ a fost de circa 15 milioane de lei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!