Opera Națională Română din Timișoara și Palatul Baroc vor fi iluminate în culorile simbolice roz și albastru în seara zilei de 15 octombrie, ca gest de solidaritate pentru Ziua Părinților de Îngeri.
„În comunitatea noastră, copiii pe care nu-i mai avem sunt comemorați în fiecare zi, prin însăși supraviețuirea noastră, a părinților cu brațele goale. Dar o dată pe an, pe 15 octombrie, simțim nevoia să facem ceva mai mare, ceva care să amintească lumii de copiii noștri și să le onorăm viețile”, transmit organizatorii proiectului „Mame cu brațele goale”.
Momentan, opt orașe din țară s-au alăturat proiectului de iluminare a clădirilor în semn de solidaritate:
- Cluj-Napoca – Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”
- Hunedoara – Casa de Cultură
- Iași – Primăria Iași și Universitatea de Medicină și Farmacie (U.M.F.) Grigore T. Popa
- Alba – Palatul Principilor din Transilvania
- Arad – Primăria Arad
- București – Turnul de comunicații al Serviciului de Telecomunicații Speciale și Palatul Victoria, sediul Guvernului României
- Timișoara – Opera Națională Română și Palatul Baroc
- Sibiu – Primăria Sibiu
În luna iunie a acestui an a fost promulgată Legea nr. 186/2024 privind instituirea zilei de 15 octombrie ca Ziua națională de comemorare a copiilor decedați în timpul sarcinii, la naștere sau până la împlinirea vârstei de 18 ani, sub denumirea Ziua Părinților de Îngeri.
Părinții, fie că au sau nu asigurare medicală, beneficiază de zece ședințe de consiliere psihologică gratuite, timp de șase luni.
Citiți principiile noastre de moderare aici!