Primul accident s-a petrecut joi dimineaţa, pe Stan Vidrighin, după ce şoferul unui autoturism a ieşit dintr-o parcare fără să se asigure şi a lovit o femeie de 51 care mergea pe trotuar. În urma accidentului, femeia a fost rănită şi transportată la spital.
Câteva ore mai târziu, poliţiştii au fost solicitaţi la un alt accident în care a fost implicat un pieton, de această dată pe C. Brâncoveanu. Din primele cercetări, aceştia au stabilit că pietonul, o femeie de 38 de ani, a trecut strada prin loc nepermis şi fără să se asigure, fiind lovită de o maşină. În urma impactului, femeia a suferit răni uşoare.
Poliţiştii au început anchete în ambele cazuri şi încearcă să stabilească cu exactitate condiţiile producerii celor două accidente.
Citiți principiile noastre de moderare aici!