Alarma a fost dată în jurul orei 6 în dispeceratul ISU Banat. Pompierii timișoreni au fost anunțați din nou că la subsolul blocului de pe strada Storojineț a izbucnit un incendiu. Au trimis la fața locului 9 subofițeri, o autospecială de lucru cu apă și spumă, dar și un echipaj SMURD.
Focul, localizat în subsolul blocului, a distrus câteva țevi din plastic însă a fost lichidat rapid și nimeni nu a fost evacuat. Pompierii au stabilit, la finalul intervenției, că ar fi vorba despre o acțiune intenționată.
Vă reamintim că cei de la ISU Banat au intervenit și joi dimineață la același imobil, tot la subsol. Incendiul izbucnit cu o zi în urmă a provocat degajări mari de fum, iar salvatorii au fost nevoiți să evacueze mai multe persoane, printre care și una imobilizată. Din fericire, nimeni nu a fost rănit.
Cei de la ISU Banat spun că, cel mai probabil, ambele incendii ar fi fost provocate intenționat. Polițiștii timișoreni de la investigații criminale fac acum cercetări pentru a stabili cu exactitate cine ar fi provocat cele două incendii. Ei iau în considerare și varianta ca focul să fi fost pus de un om al străzii care se adăpostește în subsolul blocului respectiv.
Articole pe aceeași temă:
http://www.tion.ro/persoane-evacuate-dupa-ce-un-incendiu-a-izbucnit-la-subsolul-unui-bloc-la-timisoara/2209744
Citiți principiile noastre de moderare aici!