Proiectele pentru reabilitarea Liceului Alimentar și Colegiului Henri Coandă din Timișoara, respectiv pentru transformarea lor în Școli Verzi Inteligente, a primit aviz pozitiv în Comisia Tehnico-Economică. Consilierii locali urmează să voteze în curând aprobarea indicatorilor investiției, potrivit viceprimarului Ruben Lațcău.
Pentru cele două școli, contractele de finanțare ajung la cca. 10 milioane de euro. De acești bani urmează să fie instalate panouri solare, sisteme smart de management energetic și stații de încărcare pentru mașinile electrice. Instalațiile electrice și sanitare vor fi refăcute, la fel și rețeaua de căldură și apă caldă. Tâmplăria actuală va fi înlocuită cu geamuri termopan, iar acoperișurile și fațadele clădirilor urmează să fie izolate termic.
„Investim puternic în educație, iar în timp ce șantierele noastre avansează, pregătim viitoarele proiecte pentru implementare.
Vrem ca Timișoara să rămână un oraș atractiv pentru tineri părinți și să asigurăm condiții de calitate pentru elevi. Ne îndreptăm atenția și spre școlile de cartier care au fost, aproape mereu, uitate de administrațiile anterioare”, spune Ruben Lațcău.
Vă reamintim, la începutul acestui an, în ianuarie, municipalitatea a semnat contractul de finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență pentru modernizarea Liceului Tehnologic de Industrie Alimentară și a Colegiului „Henri Coandă”. Cele două școli vor avea, în total, opt corpuri de clădire complet reabilitate.
Potrivit reprezentanților Primăriei Timișoara, aceste lucrări vor reduce consumul anual de energie termică cu cel puțin 50% față de consumul anual specific. Termenul de realizare va fi stabilit odată cu aprobarea indicatorilor investiției în Consiliul Local.
Pe aceeași temă:
Două licee din Timișoara, modernizate și reabilitate energetic cu 9 milioane de euro
Trimite articolul
XMa asteptam la reducerea consumului cu 90%.
traducere: va fi frig si nu va fi apa calda
Acum doi ani au stat elevii, profesorii, precum si pacientii din spitale in frig aproape 5 saptamani…timp in care cel care “trezit la 3 dimineata salva Colterm” era mega relaxat. Acum vrem sa fim.siguri ca elevii aia vor sta in frig cateva luni?
-
stii ca vine vara, nu? :)))
-
daaa, si apoi toamna, si apoi iara vara! pen’ ca schimbari sau asa ceva. inversiunea polilor parca. din cauza agriculturii clasice. si a densitatii de energie din hidrocarburi. Nici nu stiu de ce ne mai batem capul cu reabilitarea termica, daca incepe cand tre, daca se gata cand tre, cand de fapt nici nu e nevoie de asa ceva.
#🤪
-